GRAFIC Prețul bitcoin s-a dublat în 2019, însă fluctațiile abrupte au pus la încercare nervii investitorilor. Ce urmează

GRAFIC Prețul bitcoin s-a dublat în 2019, însă fluctațiile abrupte au pus la încercare nervii investitorilor. Ce urmează
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 1 ian 2020

Bitcoin a fost tranzacționat, în apropierea sfârșitului de an, în jurul valorii de 7.350 de dolari, prețul fiind aproximativ dublu comparativ cu finalul lui 2018, când cea mai populară criptomonedă valora doar 3.700 de dolari.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Aprecierea spectaculoasă a venit însă însoțită de o volatilitate pe măsură, care a testat calmul și încrederea investitorilor. 

Față de cel mai ridical nivel al anului - atins în iunie, de circa 13,930 dolari, bitcoin a pierdut  în jur de  47%. 

GRAFIC Prețul bitcoin s-a dublat în 2019, însă fluctațiile abrupte au pus la încercare nervii investitorilor. Ce urmează

La jumătatea lunii iulie, bitcoin s-a prăbușit sub 10.000 de dolari, pierzând, la acel moment, peste 10 miliarde de dolari din capitalizarea sa în numai o oră, pe fondul audierii unui director al Facebook în Congresul american în legătură cu planul de lansare a criptomonedei Libra.

Planul Facebook de a lansa o criptomonedă proprie, numită Libra, a reprezentat anterior un sprijin pentru revenirea bitcoin din 2019, în contextul în care acest proiect ar fi putut aduce monedele virtuale în atenția publicului larg. Proiectul Facebook s-a lovit însă de nenumărate critici din partea oficialilor americani și europeni.

Cel mai puternic val de restructurări din 2015: băncile au anunțat desființarea a 78.000 de locuri de muncă. Noi concedieri așteptate în 2020 CITEȘTE ȘI Cel mai puternic val de restructurări din 2015: băncile au anunțat desființarea a 78.000 de locuri de muncă. Noi concedieri așteptate în 2020

“Toată lumea consideră că intrarea Facebook pe piața criptomonedelor este un lucru pozitiv, atât pentru Facebook, cât și pentru criptoactive și plăți în general”, comenta, în iunie, John Spallanzani, manager de portofoliu la Miller Value Partners, citat de Bloomberg.

Pe lângă Libra și un interes mai ridicat din partea investitorilor instituționali, evoluția pozitivă a bitcoin a fost susținută, anul acesta, și de războiul comercial SUA-China și incertitudinile Brexit. În momentele în care bursele au fost afectate de turbulențe, bitcoin s-a comportant, în general, ca un activ de refugiu, aspect remarcat și în trecut de analiști. Acensiunea acțiunilor americane și europene către noi maxime și progresele în negocierile SUA-China au redus, în ultimele luni, din interesul pentru criptomonede.

Printre factorii care au încetinit ascensiunea criptomonedei au fost și criticile din partea autorităților și a economiștilor și discuțiile despre reglementări suplimentare. Știrile frecvente despre furturi și escrocherii care implică criptomonede au redus le ele din încredere. 

Banca Populară a Chinei a anunțat că va lua măsuri suplimentare pentru combaterea infracțiunilor cu criptomonede, care devin tot mai frecvente. De asemenea, instituția a reamintit investitorilor să nu confunde criptomonedele cu tehnologia blockchain, aflată la baza acestora.

Pe de altă parte, banca centrală a Chinei se pregătește să lanseze propria monedă vituală. În octombrie, președintele Xi Jinping a vorbit de necesitatea unei accelerări a dezvoltării și adoptării blockchain în China. La acel moment. bitcoin, cunoscută și criticată pentru volatilitatea crescută, a urcat cu 40% în două zile.

Analiștii atrag atenția că, în pofida unor posibile fundamente pentru variațiile bitcoin, fluctuațiile majore pot fi explicate, cel mai adesea, prin motive de ordin tehnic.

După toate fluctuațiile violente din acest an, bitcoin rămâne departe de maximele istorice atinse în 2017, când a reușit să se apropie de 20.000 de dolari. Pe parcursul anului 2017, bitcoin a reușit să își crească valoarea de peste 20 ori, în pofida numeroaselor avertismente legate de existența unei "bule speculative" și de prăbușirea iminentă a cotațiilor.

Totuși, 2019 a fost fost, per ansamblu, un an bun pentru bitcoin, care a reușit să recupereze parțial din pierderile abrupte de preț înregistrate în anul precedent. În 2019, bitcoin a pierdut circa 70% din valoare, începând anul la 12.500 de dolari și încheindu-l la 3.800 de dolari.

2020 aduce o nouă "înjumătățire"

În mai 2020 este programată o schimbare cunoscută ca "înjumătățire", prin care câștigurile celor care minează bitcoin sunt reduse la jumătate, ceea ce conduce la limitarea ofertei. Unii investitori anticipează creșterea valorii monedei după această modificare. Până acum, aceste "înjumătățiri" programate au avut loc de două ori, în 2012 și 2016, momente care, într-adevăr (după cum se observă și în graficul de mai jos), au fost urmate de creșteri ale prețului. Pe de altă parte, analiștii Bloomberg și nu numai atrag atenția că reducerea ofertei s-ar putea dovedi insuficientă pentru a compensa cererea slabă și controversele din jurul bitcoin. În trecut, atenția pe care bitcoin începea să o atragă și articolele din presă despre "înjumătățire" au stimulat aprecierea monedei. De atunci, analiștii au atras atenția cu privire la problemele structurale ale bitcoin.

GRAFIC Prețul bitcoin s-a dublat în 2019, însă fluctațiile abrupte au pus la încercare nervii investitorilor. Ce urmează

viewscnt
Afla mai multe despre
bitcoin
criptomonede
libra
facebook moneda
bitcoin 2019
evolutie bitcoin
retrospectiva