GRAFICE Vânzările revin în panică pe piețe. Acțiunile europene, la minimul ultimelor 13 luni pe fondul îngrijorărilor privind impactul Covid-19. Petrolul se ieftinește abrupt

GRAFICE  Vânzările revin în panică pe piețe. Acțiunile europene, la minimul ultimelor 13 luni pe fondul îngrijorărilor privind impactul Covid-19. Petrolul se ieftinește abrupt
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 6 mar 2020

Acțiunile europene s-au depreciat la minimul ultimelor aproape 13 luni vineri, în a doua sesiune consecutivă de corecții, precipitată de un nou val de vânzări de active de risc în contextul temerilor privind impactul epidemiei de coronavirus asupra economiilor. Bursa de la New York a deschis puternic în scădere, iar randamentele obligațiunilor suverane au coborât la noi minime record.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Răspândirea noului coronavirus (Covid-19) identificat în China la finele anului trecut în peste 80 de țări, cu mai mult de 100.000 de cazuri de infecție și peste 3.000 de decese, a readus vânzările în panică pe piețe. După un început de săptămână pozitiv, indicii bursieri au reluat ieri declinul, în condițiile creșterii numărului de companii și sectoare economice afectate de epidemie.

Investitorii au vândut și în sesiunea de astăzi acțiuni considerate riscante și și-au plasat banii în titluri de stat, mișcare reflectată în scăderea randamentelor la noi minime istorice sau în apropierea acestora. Randamentele obligațiunilor americane și britanice pe 10 ani au atins minime record, de 0,691% și, respectiv 0,202%, iar randamentul obligațiunilor germane a coborât la -0,73%, foarte aproape de valoarea record de -0,74% înregistrată în urmă cu 6 luni.

Conflictul între SIF Banat-Crișana și SIF Oltenia se ascute înainte de AGA de la Arad. O „piatră” ajunge și în geamul BVB CITEȘTE ȘI Conflictul între SIF Banat-Crișana și SIF Oltenia se ascute înainte de AGA de la Arad. O „piatră” ajunge și în geamul BVB

Yenul japonez, un alt activ de refugiu, s-a apreciat cu 1% față de dolar, în timp ce cotațiile petrolului s-au prăbușit cu peste 8%, după ce Rusia a refuzat să accepte propunerea OPEC privind reducerea suplimentară a producției comune de petrol.

GRAFICE Vânzările revin în panică pe piețe. Acțiunile europene, la minimul ultimelor 13 luni pe fondul îngrijorărilor privind impactul Covid-19. Petrolul se ieftinește abrupt

Stoxx Europe 600 a închis în coborâre cu 3,67%, la 366,80 puncte, după un declin de 1,43% consemnat joi. Indicele paneuropean a atins un minim intraday de 364,03 puncte, cel mai scăzut nivel începând cu 19 februarie 2019.

Indicele FTSE 100 de la Londra s-a depreciat cu 3,62%, DAX de la Frankfurt a coborât cu 3,37%, CAC 40 de la Paris cu 4,14%, iar FTSE MIB de la Milano cu 3,50%.

“În condițiile în care epidemia nu dă semne de încetinire – Marea Britanie, de exemplu, a înregistrat primul caz de deces din cauza Covid-19 joi –, investitorii continuă să afișeze o panică aproape de nezdruncinat, iar deciziile de reducere a dobânzilor luate de diferite bănci centrale nu fac decât să sublinieze gravitatea situației”, a comentat analistul Connor Campbell de la compania britanică Spreadex, specializată în pariuri financiare și sportive pe bază de spread, citat de MarketWatch.

În SUA, principalii indici de la New York au deschis în scădere cu circa 3%,. Departamentul american al Muncii a anunțat că economia SUA a creat 273.000 noi locuri de muncă în februarie, cel mai mare număr din ultimii aproape doi ani.

EXCLUSIV OTP și Intesa au depus oferte indicative apropiate ca valoare pentru Garanti România. Banca Transilvania, interesată și ea din nou de achiziție CITEȘTE ȘI EXCLUSIV OTP și Intesa au depus oferte indicative apropiate ca valoare pentru Garanti România. Banca Transilvania, interesată și ea din nou de achiziție

Creșterea peste așteptări a numărului de noi locuri nu a readus însă încrederea printre investitori, în condițiile în care datele nu reflectă impactul epidemiei de coronavirus asupra lanțurilor de aprovizionare ale companiilor.

Analiștii estimează că prelungirea epidemiei va impinge economiile în recesiune, inclusiv în SUA, Japonia și în zona euro. Potrivit unui scenariu Bloomberg Economics pe baza evoluției din China din primele două luni ale anului, epidemia de coronavirus ar putea costa economia globală până la 2,7 trilioane de dolari, echivalent cu produsul intern brut al Marii Britanii.

GRAFICE Vânzările revin în panică pe piețe. Acțiunile europene, la minimul ultimelor 13 luni pe fondul îngrijorărilor privind impactul Covid-19. Petrolul se ieftinește abrupt

viewscnt
Afla mai multe despre
actiuni europene
coronavirus
corectii
scaderi actiuni
burse europene
cotatii petrol
opec
rusia