Grupul celor Șapte, pregătit să liniștească piețele în cazul unui Brexit

Grupul celor Șapte, pregătit să liniștească piețele în cazul unui Brexit
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 iun 2016

Miniștrii Finanțelor și guvernatorii băncilor centrale din statele membre ale Grupului Celor Șapte (G7) vor publica un comunicat în care se declară pregătiți să adopte toate măsurile necesare în vederea asigurării piețelor, în cazul în care britanicii votează în favoarea unei ieșiri a regatului din UE, au declarat surse guvernamentale direct informate în legătură cu aceste pregătiri, relatează AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Autoritățile financiare din cadrul G7 au început discuții cu privire la redactarea unui comunicat care va putea fi publicat rapid atunci când va fi cunoscut cu certitudine rezultatul referendumului de joi, au precizat aceste surse, care au cerut protecția anonimatului, arată news.ro.

Comunicatul va reafirma acordul dintre țările membre G7 asupra faptului că "o volatilitate excesivă și mișcări dezordonate ale devizelor sunt de nedorit", a adăugat una dintre surse.

Radu Crăciun, BCR Pensii: În caz de Brexit, trebuie să ne așteptăm ca investitorii să vândă activele românești, inclusiv leii CITEȘTE ȘI Radu Crăciun, BCR Pensii: În caz de Brexit, trebuie să ne așteptăm ca investitorii să vândă activele românești, inclusiv leii

Cele mai avansate șapte economii au mai publicat în trecut comunicate comune cu scopul de a liniști piețele, de exemplu în timpul perioadei de vârf a crizei datoriilor Greciei, în 2012.

În cazul referendumului britanic, principalele bănci centrale sunt pregătite să recurgă la acorduri de tip swap de devize, deja existente, cu scopul de a furniza, dacă va fi necesar, lichidătăți de urgență, în vederea evitării unei penurii de dolari, în cazul unei victorii a taberei "leave".

Reprezentanți japonezi se tem că un vot în favoarea unui Brexit ar putea alimenta o cerere de yeni, o monedă solicitată în general în perioada de tensiune de pe piețe, și să nu provoace o apreciere marcată a devizei nipone care să penalizeze exporturile arhipelagului.

viewscnt
Afla mai multe despre
brexit
guvernatori
ue