Indicele paneuropean încheie anul în scădere, deși a urcat puternic de la minimele din martie. Bursa londoneză, cel mai slab an de la criza financiară din 2008

Indicele paneuropean încheie anul în scădere, deși a urcat puternic de la minimele din martie. Bursa londoneză, cel mai slab an de la criza financiară din 2008
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 31 dec 2020

Indicele bursier paneuropean Stoxx 600 a încheiat 2020 cu un declin de circa 4%, o evoluție mai slabă comparativ cu indicii americani și asiatici, pe care finele anului i-a găsit aproape de maximele istorice.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Bursa londoneză a avut cel mai slab an de la criza financiară din 2008. Cea mai abruptă scădere pe bursele europene majore a fost cea a bursei de la Madrid (IBEX 35), cu un declin de 15,4% (cea mai slabă evoluție din 2010).  

RETROSPECTIVĂ Piața globală de fuziuni și achiziții s-a prăbușit în prima jumătate a anului, dar a revenit puternic. Cele mai mari tranzacții din 2020 CITEȘTE ȘI RETROSPECTIVĂ Piața globală de fuziuni și achiziții s-a prăbușit în prima jumătate a anului, dar a revenit puternic. Cele mai mari tranzacții din 2020

La nivelul Europei per ansamblu, bursa de la Sofia a scăzut cel mai puternic anul acesta, cu peste 21%.

Ultima ședință din an a fost roșie pentru Stoxx 600, care include acțiuni ale unor companii importante din 17 țări europene. Apetitul la risc al investitorilor s-a redus după ce SUA au anunțat că vor majora tarifele vamale pentru anumite produse europene, o nouă măsură de retorsiune în disputa dintre Statele Unite și UE privind subvențile acordate constructorilor de avioane. Totodată, în Marea Brianie au intrat în vigoare noi restricții.

Totuși, indicele este cu doar 7% sub maximul record, înregistrat înainte de declanșarea pandemiei, și a urcat cu circa 45% de la minimele acestui an, atinse din martie.

Veștile recente despre vaccinuri, semnarea acordului de Brexit înainte de Crăciun, dar și noile măsuri de stimulare economică au readus optimismul în ultima săptămână din an. În acest context, Stoxx 600 a urcat săptămâna aceasta la maximul ultimelor 10 luni, adică la cel mai ridicat nivel de la izbucnirea pandemiei încoace.

Evoluțiile pe bursele europene majore au fost mixte. Indicele londonez FTSE 100 a avut cel mai slab an de la criza financiară din 2008 și a pierdut 14,34%. Indicele a fost tras în jos pe parcursul anului atât de pandemie, cât și de incertitudinile legate de Brexit. Negocierile dintre Marea Britanie și UE pentru un acord post-Brexit au fost extrem de dificile, existând neînțelegeri majore care, în multe momente, păreau de nedepășit.

Indicele DAX, al bursei de la Frankfurt, a încheiat anul cu un câștig de 3,5%, la mică distanță de maximul record atins săptămâna aceasta.

CAC 40 (Paris) a pierdut peste 6%. Cel mai abrupt declin a fost al indicelui spaniol IBEX 35, care a pierdut peste 15%.

viewscnt
Afla mai multe despre
stoxx 600
actiuni europene
bursa
burse europene
coronavirus
stoxx 600 2020
burse 2020
criza financiara
pandemie burse