Indicele ROBOR la 3 luni a stagnat

Indicele ROBOR la 3 luni a stagnat
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 mar 2020

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, s-a menținut vineri la nivelul de 3,24% atins joi, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Indicele ROBOR la 3 luni s-a aflat în scădere accentuată de la începutul lunii februarie. În 6 februarie, indicele era 3,18%, scrie News.ro.

YouTube reduce calitatea implicită a conținutului video în UE pentru a evita suprasolicitarea rețelelor CITEȘTE ȘI YouTube reduce calitatea implicită a conținutului video în UE pentru a evita suprasolicitarea rețelelor

ROBOR a revenit la creștere începând de joi, 12 martie, când a urcat de la 2,83%, cel mai redus nivel atins din 31 mai 2018, înregistrat și pe 6 martie, la 2,86%.

ROBOR la 6 luni a crescut vineri de la nivelul de 3,30% la 3,31%.

ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituțiile bancare din România, în lei, iar evoluția sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piață.

BNR a publicat, în mai 2019, indicele de referință trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), care înlocuiește ROBOR în calculul dobânzilor la majoritatea creditelor în lei. Nivelul acestuia, pentru al treilea trimestru din 2019, a scăzut la 2,36%, de la 2,66% în T2 2019.

viewscnt
Afla mai multe despre
robor
bnr