Institutul de Studii Financiare – planuri noi pentru dezvoltarea educației financiare în România. Programele online reprezintă soluția care s-a impus la etapa pandemiei

Institutul de Studii Financiare – planuri noi pentru dezvoltarea educației financiare în România. Programele online reprezintă soluția care s-a impus la etapa pandemiei

Sursa foto: Shutter999 / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 24 nov 2020

În parteneriat cu ASF, cu mediul academic, dar și cu comunitatea de business, Institutul de Studii Financiare derulează programe țintite pe diverse categorii de populație cu scopul de a crește gradul de cunoaștere pentru accesarea în cele mai bune condiții a serviciilor financiare.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Dezvoltarea internetului și a platformelor tehnologice fac acum ca orice om să poată obține servicii pe segmentele de economisire, creditare, asigurare și investiții la doar un click distanță, însă de multe ori lărgirea accesului la serviciile piețelor financiare este restrîns tocmai de pătrunderea nu foarte adâncă a cunoștințelor de profil în anumite categorii ale populației.

Exact mărirea gradului de penetrare în zone care au un istoric mai redus de utilizarea a serviciilor companiilor din finanțe este unul din obiectivele Institutului de Studii Financiare (ISF). Așa-numita incluziune poate fi optimizată prin educația financiară, după cum aceasta țintește și obiectivul unei creșteri a gradului de protecție a consumatorilor, spune Valentin Ionescu, președinte al Institutului și director de strategie și stabilitate financiară în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).

INFOGRAFIC Guvernul împrumută 461 de milioane de lei pe 11 ani CITEȘTE ȘI INFOGRAFIC Guvernul împrumută 461 de milioane de lei pe 11 ani

Entitatea se axează în principal pe 2 grupuri-țintă, respectiv noua generație (elevi și studenți), dar și către zone ale persoanelor vulnerabile, spune Marian Siminică, director executiv ISF. Institutul are în curs de acreditare un program de pregătire pentru profesorii din mediul preuniversitar care predau disciplina educației financiare din clasa a IX-a, a declarat acesta în cadrul Conferinței Internaționale ISF2020 - Noile generații de consumatori de servicii financiare – cum îi formăm, cum îi educăm.

În contextul pandemiei, o parte din activități au fost reconfigurate în sensul desfășurării prin internet, iar aceasta a accelerat interesul Institutului de a oferi materiale digitale interactive destinate atât elevilor, cât și profesorilor din licee.

În paralel, ISF dezvoltă colaborări cu mediul academic și vizează să includă „cam toate” facultățile cu profil economic ce gestionează programe de educație în domeniul finanțe, spune Siminică ce este profesor universitar la Universitatea din Craiova.

Institutul vizează crearea unor grupuri de câte 50 de studenți care să parcurgă o serie de cursuri și întâlniri online, contribuțiile cele mai importante ale cursanților urmând să fie incluse în Revista de Studii Financiare.

Norofert își majorează de 4 ori profitul net la 9 luni, chiar dacă a fost una dintre cele mai grave secete din ultimii 25 de ani CITEȘTE ȘI Norofert își majorează de 4 ori profitul net la 9 luni, chiar dacă a fost una dintre cele mai grave secete din ultimii 25 de ani

Accentul ar urma să fie pus pe atenuarea diferențelor între teorie și practică, astfel încât studenții să fie cât mai bine pregătiți încă din timpul studiilor pentru a ocupa poziții la companii din domeniul financiar. În acest scop sunt întâlniri organizate cu comunitatea de business în baza parteneriatelor cu asociațiile de profil, spune Siminică.

Erste Asset Management, unul din cei mai importanți jucători în piața administrării activelor financiare, vine în întâmpinarea acestui obiectiv. Mihnea Bărbulescu, director executiv în cadrul companiei, subliniază importanța creșterii gradului de educațe financiară a studenților, a profesorilor de educație financiară, dar și îmbunătățirea gradului de pregătire profesională a celor din industrie.

El se gândește și la faptul că creșterea nivelului mediu de educație financiară al populației va face ca să avem categorii din ce în ce mai largi care să acceseze mai multe zone ale sectorului de servicii financiare. „Dacă nu avem fundație puternică, noi nu putem construi business-urile”, spune Bărbulescu de la Erste AM, făcând trimitere la faptul că un o afacere de pe segmentul financiar nu poate crește sustenabil prin fraudă sau profitând de gradul de necunoaștere al clienților.

TransferGo primește o finanțare de 4 milioane de lire sterline de la Silicon Valley Bank CITEȘTE ȘI TransferGo primește o finanțare de 4 milioane de lire sterline de la Silicon Valley Bank

Dorel Paraschiv, profesor universitar la Academia de Studii Economice, subliniază la rândul său importanța legăturii dintre mediul academic și instituțiile de profil pentru o cât mai bună adaptare a cursurilor cu necesitățile pieței. ASE realizează întâlniri săptămânale ale studenților cu reprezentanții mediului de business.

În rândul companiilor cu profil financiar există preocupare pentru o stratificare a mesajelor, astfel încât acestea să fie adecvate diverselor grupuri-țintă. Alexandra Smedoiu, partener Deloitte și președinte al CFA România, afirmă că într-un fel trebuie adresată educația financiară tinerilor, în altfel persoanelor care sunt de 10-20 de ani în câmpul muncii și diferit celor care se apropie de vârsta pensionării.

Dificultatea nu este numai în structurarea mesajelor și în deprinderea cunoștințelor de către cei vizați, ci și punerea în aplicare a celor învățate în viața de zi cu zi. Sub acest aspect, principala provocare o reprezintă trecerea de la conștientizare, la acțiune, a conchis Smedoiu.

viewscnt
Afla mai multe despre
isf
asf
valentin ionescu
erste am
mihnea barbulescu
cfa romania