Ivanka Trump ar putea fi propunerea SUA pentru conducerea Băncii Mondiale

Ivanka Trump ar putea fi propunerea SUA pentru conducerea Băncii Mondiale
Profit.ro
Profit.ro
scris 12 ian 2019

Numele potențialilor înlocuitori ai lui Jim Yong Kim în fruntea Băncii Mondiale au început să circule, printre acestea figurând și cel al fiicei președintelui Donald Trump, Ivanka Trump, în prezent consilieră la Casa Albă, a scris Financial Times, citat de AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

David Malpass, unul dintre înalții responsabili ai Trezoriei, precum și fosta ambasadoare americană la ONU Nikki Haley și Mark Green, președintele agenției americane de dezvoltare internațională (USAID) sunt de asemenea citați de cotidianul britanic, care nu și-a dezvăluit sursele.

„Nu vom face comentarii despre potențialii candidați”, a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt al Trezoreriei, scrie News.ro.

„Trezoreria a primit un număr semnificativ de recomandări pentru candidați buni”, a ajutat acesta.

ULTIMA ORĂ Cu 1 zi înainte de a anunța câștigătorul, Ministerul Apărării suspendă licitația corvetelor și sesizează Parchetul Militar pentru suspiciuni de ilegalitate CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Cu 1 zi înainte de a anunța câștigătorul, Ministerul Apărării suspendă licitația corvetelor și sesizează Parchetul Militar pentru suspiciuni de ilegalitate

„Începem procesul intern de trecere în revistă (a acestor candidați), în vederea nominalizării (unui candidat de naționalitate) americană. Suntem nerăbdători să colaborăm cu guvernatorii (Băncii Mondiale), pentru a selecționa un nou conducător”, a adăugat aceasta.

Jim Yong Kim, în vârstă de 59 de ani, care a fost președintele Băncii Mondiale timp de șase ani, și-a anunțat luni demisia surpriză, care devine efectivă la 1 februarie, pentru a se alătura fondului de investiții Global Infrastructure Partners, specializat în finanțarea infrastructurii.

Un american este numit de obicei în fruntea Băncii Mondiale, în timp ce conducerea Fondului Monetar Internațional (FMI) este încredințată în general unui european, după o regulă nescrisă. Însă această împărțire a rolurilor este puternic contestată de țările emergente.

Ivanka Trump a fost implicată direct în 2017 în lansarea unui fond al Băncii Mondiale pentru a promova înființarea de afaceri de către femei în țările în curs de dezvoltare. Această inițiativă a fost denumită „Inițiativa financiară a femeilor antreprenor” (We-Fi).

Candidații la funcția de președinte al Băncii Mondiale trebuie să își depună dosarele între 7 februarie și 14 martie, a anunțat instituția, precizând că niminalizarea noului președinte va avea loc înaintea reuniunilor din primăvară, care se desfășoară în jurul datei de 8 aprilie.

Banca Mondială s-a angajat să asigure ”un proces de selecție transparent, deschis și bazat pe merite” și intenționează să publice, înaintea votului, numele celor trei candidați acceptați, cu acordul acestora.

viewscnt
Afla mai multe despre
ivanka trump
banca mondiala