Joe Biden confiscă rezervele Băncii centrale afgane și rezervă jumătate victimelor atentatelor de la 11 septembrie 2001

Joe Biden confiscă rezervele Băncii centrale afgane și rezervă jumătate victimelor atentatelor de la 11 septembrie 2001
Profit.ro
Profit.ro
scris 12 feb 2022

Președintele american Joe Biden a semnat un decret privind confiscarea sumei de șapte miliarde de dolari din rezervele Băncii centrale afgane depunse în Statele Unite, din care rezervă jumătate jumătate victimelor atentatelor de la 11 septembrie 2001 și jumătate ajutării umanitare a Afganistanului, anunță Casa Albă, relatează AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Președintele american cere - printr-o manevră extrem de neobișnuită, prin care Statle Unite își însușesc active ale altui stat - ca aceste fonduri să fie depuse într-un cont al Rezervei Federale din New York, o instituție publică.

ULTIMA ORĂ FOTO ANPC a închis temporar 11 camere la Hotelul Radisson Blu din București. ”Hotelul celor 5 stele căzătoare!\ CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ FOTO ANPC a închis temporar 11 camere la Hotelul Radisson Blu din București. ”Hotelul celor 5 stele căzătoare!"

El vrea ca jumătate din această sumă să fie rezervată unori cereri de indemnizație ale familiilor victimelor atentatelor de la 11 septembrie 2001, scrie News.ro.

Joe Biden prevede ca cealaltă jumătate să fie consacrată ajutării umanitare a Afganistanului, dar să fe plătită astfel încât banii să nu ajungă pe mâna talibanilor, precizează Casa Albă.

”Este foarte important să luăm 3,5 miliarde de dolari și să ne asigurăm că sunt folosiți în beneficiul poporului afgan” și să se garanteze totodată ca familiile victimelor terorismului ”să se poată face auzite” în justiția federală americană, declară într-o conferință de presă un oficial de rang înalt de la Casa Albă.

El recunoaște că situația este ”complicată dn punct de vedere juridic” și subliniază că anunțul de vineri este doar începutul unei proceduri care urmează să dureze luni de zile.

Calea aleasă de către președintele Statelor Unite va provoca, cu siguranță, numeroase controverse, în contextul în care Afganistanul se confruntă cu o gravă criză umanitară.

În total, rezervele brute ale Băncii centrale afgane se ridicau, la sfârșitul lui aprilie 2021, la 9,4 miliarde de dolari, potrivit Fondului Monetar Internațional (FMI).

Această sumă - depusă înainte ca talibanii să preia puterea în august, este deținută mai ales în străinătate, iar cea mai mare parte în Statele Unite.

Oficiali de la Casa Albă au anunțat că aceste rezerve ale Băncii centrale afgane provin în parte din ajutoare internaționale, mai ales americane, primite de către Afganistan.

viewscnt
Afla mai multe despre
joe biden
afganistan