Lira sterlină a urcat la maximul ultimelor peste trei luni față de euro

Lira sterlină a urcat la maximul ultimelor peste trei luni față de euro
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 19 mai 2016

Lira sterlină a urcat la maximul ultimelor peste trei luni în raport cu moneda euro, pe fondul datelor peste așteptări privind vânzările de retail în luna aprilie în Marea Britanie, dar și a șanselor mai mici, potrivit sondajelor, ca britanicii să părăsească Uniunea Europeană (UE), potrivit MarketWatch.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În jurul orei 14:00, lira sterlină era în creștere cu 0,3% față de moneda unică europeană, la 1,3064 euro pentru o liră, după ce a atins un maxim intraday de 1,3073 euro, cel mai ridicat nivel de la începutul lunii februarie.

În raport cu moneda americană, lira consemna un avans de 0,2%, la 1,464 dolari, maximul ultimelor aproximativ două săptămâni.

Britanicii vor alege, printr-un referendum programat pe 23 iunie, dacă rămân în Uniunea Europeană.

Potrivit unui sondaj de opinie publicat ieri, realizat de firma de cercetare de piață Ipsos MORI, 55% dintre respondenți doresc rămânerea Marii Britanii în UE, în timp ce 37% vor ca țara  să părăsească Uniunea. În martie, un sondaj realizat de aceeași firmă de cercetare sugera că 49% dintre britanici vor vota în favoarea rămânerii în UE, în timp ce 41% dintre respondenți au declarat că vor alege ca Marea Britanie să părăsească blocul comunitar.

Rezulatele sondajului s-au reflectat în întărirea monedei britanice, iar datele economice publicate astăzi au susținut continuarea avansului. Astfel, vânzările retail din Marea Britanie au crescut în aprilie cu 4,3% față de perioada similară din 2015 și cu 1,3% în ritm lunar, evoluția fiind peste așteptările din piață.

Săptămâna trecută, Banca Angliei a avertizat asupra multiplelor riscuri care ar putea fi generate de ieșirea statului din Uniunea Europeană, inclusiv asupra unei posibile intrări în recesiune tehnică. Totodată, Fondul Monetar Internațional (FMI) a atenționat că un eventual Brexit va avea consecințe severe atât la nivel local și regional, cât și asupra economiei mondiale.

 

Profit.ro organizează, în 23-24 mai, la Hotel Sheraton, sala Platinul, cu începere de la ora 9.00, prima ediție Profit Financial Forum, un eveniment în care sunt invitați reprezentanții instituțiilor de supraveghere și reglementare, ai asociațiilor profesionale din domeniul bacar și asigurări, șefi de bănci, fonduri de investiții, reprezentanți ai pieței de capital, pentru a dezbate viitorul piețelor financiare.

Pentru detalii și înregistrări, click AICI.

viewscnt
Afla mai multe despre
lira
euro
lira sterlina
brexit
ue
referendum