Lira sterlină urcă față de dolar și euro după decizia Curții Supreme cu privire la suspendarea Parlamentului. Bursa, însă, trece pe scădere

Lira sterlină urcă față de dolar și euro după decizia Curții Supreme cu privire la suspendarea Parlamentului. Bursa, însă, trece pe scădere
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 24 sep 2019

Lira sterlină s-a apreciat în raport cu dolarul american și euro în a doua jumătate a zilei, după ce Curtea Supremă din Marea Britanie a decis că suspendarea Parlamentului de către premierul Boris Johnson este ilegală.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În jurul orei 16:00 (ora României), moneda națională britanică era cotată la 1,2485 dolari, cu 0,43% peste referința de luni. Față de euro, lira se aprecia cu 0,31%, la 1,1344 unități.

Curtea Supremă a Regatului Unit a găsit, marți, ”ilegală” suspendarea Parlamentului decisă de către Johnson și a hotărât că Parlamentul trebuie să se întrunească din nou “cât mai rapid”. Boris a suspendat Parlamentul luna trecută, decizie prin care a urmărit limitarea activității parlamentarilor, astfel ca aceștia să nu aibă timp să aprobe nicio lege care l-ar putea opri să scoată Marea Britanie din Uniunea Europeană pe 31 octombrie fără un acord.

Noile proiecte ale lui Daniel Zamfir la adresa băncilor: plafonarea dobânzilor, conversia creditelor în valută, îngreunarea executării silite, limitarea cesiunilor CITEȘTE ȘI Noile proiecte ale lui Daniel Zamfir la adresa băncilor: plafonarea dobânzilor, conversia creditelor în valută, îngreunarea executării silite, limitarea cesiunilor

“Este dificil de estimat modul în care decizia Curții ar putea aduce Marea Britanie și UE mai aproape de un acord care să fie aprobat de parlamentari. Este însă, cu siguranță, o lovitură puternică la adresa lui Boris Johnson”, a comentat analistul Neil Wilson de la Markets.com, citat de Reuters.

Indicele FTSE al bursei de la Londra, care tinde să se deprecieze atunci când lira se întărește în fața dolarului, a pierdut câștigurile consemnate în prima parte a zilei și a trecut pe scădere, înregistrând un declin de 0,46%.

.Acțiunile British American Tobacco (BAT) și ale altor companii care încasează o bună parte din venituri în dolari s-au depreciat cu peste 1%, în timp ce indicele JP Morgan care urmărește evoluția companiilor listate cu expunere internațională a coborât la minim intraday de 127,75 puncte.

În restul continentului, indicele Stoxx Europe 600 se aprecia cu 0,1%, CAC 40 de la Paris avansa cu 0,16%, iar indicele DAX de la Frankfurt consemna un declin marginal, de 0,03%.

viewscnt
Afla mai multe despre
lira sterlina
boris johnson
suspendare parlament
curtea suprema
suspendare ilegala