Managerii de fonduri au învestit mai mult în acțiuni europene decât americane, în acest an

Managerii de fonduri au învestit mai mult în acțiuni europene decât americane, în acest an
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 iun 2017

Managerii de fonduri au investit mai mult în acțiuni europene decât americane, în acest an, chiar dacă creșterea cotațiilor titlurilor din Europa a încetinit în iunie, transmite Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Astfel, plasamentele în titluri europene au crescut pentru a 13-a oară consecutiv în săptămâna încheiată pe 21 iunie, potrivit datelor EPFR Global, citate de Bank of America Merrill Lynch într-o notă adresată clienților. În schimb, retragerile din acțiuni americane au fost cele mai mari din ultimele cinci săptămâni, scrie News.ro.

În acest an, managarii de fonduri au investit 20,4 miliarde de dolari în acțiuni europene, față de 15,9 miliarde de dolari în acțiuni americane.

Euro coboară sub 4,57 lei, în contextul reducerii tensiunilor politice CITEȘTE ȘI Euro coboară sub 4,57 lei, în contextul reducerii tensiunilor politice

Indicele pan-european Stoxx Europe 600 se îndreaptă spre primul declin lunar din ianuarie, care ar limita avansul din 2017 la 7,2%, din cauza acțiunilor din sectorul de retail și cel al energiei. Indicele a avansat în acest an datorită opimismului provocat de creșterea economică și îmbunătățrea profiturilor companiilor, dar și de victoria lui Emmanuel Macron la președinția Franței și în alegerile parlamentare.

Președintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a afirmat în această lună că riscurile la adresa creșterii economice din zona euro sunt în mare parte echilibrate.

Analiștii anticipează că profiturile companiilor incluse în indicele Stoxx 600 vor crește cu 14% în anul fiscal 2017.

viewscnt
Afla mai multe despre
manageri de fonduri
actiuni
investitii