Moneda virtuală bitcoin a depășit, pentru prima dată, pragul psihologic de 4.000 de dolari

Moneda virtuală bitcoin a depășit, pentru prima dată, pragul psihologic de 4.000 de dolari
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 14 aug 2017

Bitcoin a depășit, în acesst weekend, pragul psihologic de 4.000 de dolari, pentru prima dată de la lansare, inclusiv pe fondul reducerii timpului necesar pentru tranzacții.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit datelor Investing.com, moneda virtuală a atins luni un nou maxim istoric, de peste 4.200 de dolari pe unitate, ceea ce reprezintă o creștere de peste 4% față de duminică și de aproape 16% față de vineri.

Săptămâna trecută, în codul din spatele bitcoin a fost implementată o actualizare, numită SegWit2x, menită să facă mai rapidă realizarea tranzacțiilor. Timpul mai scurt de procesare a tranzacțiilor ar putea crește atractivitatea monedei virtuale, potrivit Bloomberg.

De la începutul lunii, bitcoin s-a apreciat cu peste 40%, iar de la începutul anului, valoarea mondei a crescut de aproximativ 4 ori.

Bitcoin a început anul curent în creștere, depășind, pe 1 ianuarie, nivelul de 1.000 de dolari, pentru prima dată de la finele anului 2013. La începutul anului 2016, bitcoin era tranzacționată pentru doar 435 de dolari pe unitate.

Autoritățile de reglementare și analiștii avertizează însă cu privire la volatilitatea extrem de ridicată a monedelor virtuale și a riscurilor la care se expun investitorii.

viewscnt
Afla mai multe despre
bitcoin
moneda virtuala
maxim
record
prag