Patria Credit a plătit 21,6 milioane lei pentru încă 9,37% din acțiunile Carpatica și a ajuns la o participație de 64,16%

Patria Credit a plătit 21,6 milioane lei pentru încă 9,37% din acțiunile Carpatica și a ajuns la o participație de 64,16%
Profit.ro
Profit.ro
scris 24 mar 2016

Nextebank, care și-a schimbat recent denumirea în Patria Credit, a ajuns să dețină 64,16% din acțiunile Băncii Comerciale Carpatica (BCC) după încheierea ofertei publice derulată în martie pentru cumpărarea titlurilor deținute de acționarii minoritari, în cadrul căreia a achiziționat un pachet de 9,37% pentru 21,67 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Oferta publică s-a derulat în perioada 2-22 martie și a fost intermediată de Intercapital Invest, scrie News.ro

Patria Credit a cumpărat în cadrul ofertei 206,4 milioane de acțiuni, în valoare totală de 21,67 milioane lei (4,86 mil. euro), ceea ce înseamnă că a plătit 0,105 lei pe un titlu, același preț oferit în prima etapă de cumpărare, potrivit unei notificări transmise joi Bursei de Valori București.

Prima etapă s-a desfășurat la finele lunii ianuarie, în care banca deținută de fondul de investiții Axxes Capital a achiziționat 20% din titlurile instituției de credit controlate până de curând de omul de afaceri Ilie Carabulea.

Totodată, fosta Nextebank a contribuit la majorarea capitalului Băncii Carpatica.

Bugetarii vor fi plătiți cu salariu fix plus venit variabil raportat la performanță, inclusiv pe baza feedback-ului de la firme și populație CITEȘTE ȘI Bugetarii vor fi plătiți cu salariu fix plus venit variabil raportat la performanță, inclusiv pe baza feedback-ului de la firme și populație

Operațiunea de preluare a primit acordul băncii centrale, al Autorității de Supraveghere Financiară, precum și avizul de la Consiliul Concurenței.

După prima etapă, în care Patria Credit a ajuns să controleze 54,79% din acțiunile Carpatica, noul acționar majoritar a inițiat o ofertă publică de preluare pentru acțiunile rămase la deținătorii minoritari.

Potrivit legislației pieței de capital, un acționar care a ajuns să dețină peste 33% din drepturile de vot ale unei societăți  trebuie să lanseze o ofertă de achiziție a acțiunilor pe care nu le controlează.

Înainte de oferta publică din martie, Carabulea rămăsese cu un pachet minoritar de 18,46% din acțiunile Carpatica, în timp ce alte persoane fizice aveau 17,76%, restul de 8,97% revenind unor companii.

Acțiunile Băncii Comerciale Carpatica, listate la Bursa de Valori București, au închis ședința de miercuri la prețul de 0,1035 lei/titlu, în stagnare. La această valoare, capitalizarea băncii este de 227,98 milioane lei (51,11 mil. euro), raportată la un total de 2,2 miliarde acțiuni.

viewscnt
Afla mai multe despre
patria credit
carpatica