Acțiunile Facebook și Twitter au scăzut cu peste 7% după ce Unilever a suspendat promovarea în SUA pe aceste rețele

Acțiunile Facebook și Twitter au scăzut cu peste 7% după ce Unilever a suspendat promovarea în SUA pe aceste rețele
Profit.ro
Profit.ro
scris 27 iun 2020

Grupul Unilever, care reunește branduri ca Dove, Ben & Jerry’s și Hellmann’s, a anunțat vineri că oprește promovarea pe Facebook, Instagram și Twitter în Statele Unite cel puțin până la 31 decembrie, din cauza atmosferei divizate din țară. Informația a dus la scăderea acțiunilor Facebook și Twitter cu peste 7%.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Gigantul produselor de consum a cheltuit în acest an peste 11,8 milioane de dolari în Statele Unite pentru a se promova pe Facebook, potrivit firmei de analiză de marketing Pathmatics, relatează News.ro

Final de săptămână negativ pe bursele europene, în contextul temerilor privind impactul pandemiei asupra economiilor CITEȘTE ȘI Final de săptămână negativ pe bursele europene, în contextul temerilor privind impactul pandemiei asupra economiilor

”Având în vedere regulile noastre de responsabilitate și atmosfera polarizată din Statele Unite, am decis că începând de acum și cel puțin până la sfârșitul acestui an nu ne vom mai promova brandurile pe platformele Facebook, Instagram și Twitter în Statele Unite”, a afirmat vicepreședintele executiv pentru Global Media al grupului, Luis Di Como.

”Continuarea promovării pe aceste platforme în această perioadă nu va adăuga valoare pentru oameni și societate. Vom monitoriza în continuare și vom reanaliza poziția actuală, dacă va fi necesar”, a mai spus Di Como.

Compania înregistrată în Londra a arătat că va continua investiția planificată pentru media în Statele Unite prin transferul pe alte rețele.

Huawei a obținut autorizația oficială pentru construirea unui centru de cercetări în Anglia, în care va investi 1 miliard de lire sterline CITEȘTE ȘI Huawei a obținut autorizația oficială pentru construirea unui centru de cercetări în Anglia, în care va investi 1 miliard de lire sterline

Cele peste două duzini de branduri  ale Unilever includ înghețata Breyers și Ben & Jerry’s, maioneza Hellmann’s, ceaiurile Lipton și Pure Leaf și produse de consum precum Dove.

”Suntem angajați în discuții active cu toate platformele digitale pentru a face schimbări semnificative și pentru a avea un impact referitor la încredere și transparență. Am făcut progrese substanțiale și recunoaștem eforturile partenerilor noștri, dar mai sunt multe de făcut, mai ales în privința diviziunii și discursului care răspândește ură, în această perioadă electorală polarizată din SUA”, se arată în comunicat.

În săptămâna care a urmat solicitării făcute de un grup de organizații advertiserilor să-și întrerupă cheltuielile publicitare pe Facebook în luna iulie, peste 90 de companii, între care Verizon, Patagonia, REI, Lending Club și The North Face, și-au anunțat intenția de a se alătura inițiativei, potrivit unei liste realizate de Sleeping Giants.

Grupul de organizații include Anti-Defamation League, NAACP, Sleeping Giants, Color of Change, Free Press și Common Sense.

Organizațiile solicită Facebook să facă mai mult pentru a restricționa discursurile care răspândesc ură și dezinformare, printr-o serie de acțiuni.

Justiția germană aplică o înfrângere Facebook în privința culegerii de date personale CITEȘTE ȘI Justiția germană aplică o înfrângere Facebook în privința culegerii de date personale

Procter & Gamble, o altă companie care cheltuie sume importante pentru promovarea pe Facebook, a anunțat la începutul acestei săptămâni că analizează toate canalele media, rețelele, platformele și programele pe care se promovează, ”pentru a ne asigura că conținutul și comentariile respectă toți oamenii și că nu facem publicitate pe sau lângă un conținut de ură, discriminatoriu, denigrant sau derogator. "

Anul trecut, Facebook a obținut  69,7 miliarde de dolari din venituri publicitare la nivel mondial, prin intermediul milioanelor de advertiseri. Compania a anunțat la începutul acestui an că are peste 8 milioane de advertiseri.

”Investim miliarde de dolari în fiecare an pentru a menține comunitatea noastră în siguranță și lucrăm permanent cu experți externi pentru a revizui și actualiza politicile noastre. Ne-am deschis pentru un audit al drepturilor civile și am interzis 250 de organizații ale supremației albe pe Facebook și Instagram”, a anunțat Facebook vineri.

viewscnt
Afla mai multe despre
unilever
facebook
twitter
promovare
suspendare
oprire
sua