AGA de la BVB, blocată de probleme tehnice

AGA de la BVB, blocată de probleme tehnice
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 14 dec 2015

Procesarea cu întârziere a voturilor cu semnătură electronică ale fondurilor de investiții întârzie Adunarea Generală a Acționarilor de la Bursa de Valori București. A trecut mai mult de o oră, iar numărătoarea voturilor pentru Consiliul de Administrație nu s-a încheiat.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cafele multe. Și răbdare. Acționarii Bursei de Valori București așteaptă pe holuri, după ce Adunarea Generală a Acționarilor de astăzi s-a împotmolit la punctul de pe ordinea de zi privind votul componenței Consiliului de Administrație. Probleme cu citirea voturilor prin coresponedență ale unor acționari, în principal fonduri străine, întârzie de aproape două ore AGA de la BVB.

Problema este de procesare a ordinelor, dată fiind viteza de internet redusă la locul desfășurării AGA, sala Millenium a clădirii IBC Modern, în care se află și sediul Bursei, a declarat, pentru Profit.ro, un reprezentant al conducerii executive a Bursei. O parte din ordine vin tipărite de la etajul 14, unde se află birourile operatorului de piață. Abia la ora 14.15 au reușit reprezentanții comisiei de numărare a voturilor să deschidă ordinele cu semnătură electronică, iar numărătoarea începe.

AGA s-a întrunit cu un cvorum de 75%, iar pe primul punct al ordinii de zi acționarii prezenți au votat, în proporție de 84%, introducerea votului cumulativ pentu membrii Consiliului de Administrație.

Este o procedură care a întârziat mult, încercând răbdarea acționarilor. Investitorii glumesc pe holuri: "Dacă votau cu bile mergea mai repede", "Așteaptă voturile din Teleorman", "Nu merg voturile din străinătate"...

Deja o parte din acționari își pun problema dacă AGA se poate desfășura mai departe. "Unii acționari deja au plecat. S-ar putea să nu mai fie cvorum", spun investitori în fața sălii Millenium.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
bursa
bvb
actionari