Agroland Agribusiness intră pe bursă ca o companie cu o valoare de 40 milioane lei. Tranzacționată la un nivel de 32 de ori profitul net din 2020, compania promite o creștere „mult accelerată”. „Am crescut bine, poate un pic foarte abrupt.”

Agroland Agribusiness intră pe bursă ca o companie cu o valoare de 40 milioane lei. Tranzacționată la un nivel de 32 de ori profitul net din 2020, compania promite o creștere „mult accelerată”. „Am crescut bine, poate un pic foarte abrupt.”
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 15 iun 2021

La debutul pe piața AeRO de la BVB, acțiunile companiei Agroland Agribusiness s-au stabilizat la un preț cu o treime mai mare decât cel al plasamentului privat premergător listării.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

La numai o zi după intrarea la cota pieței reglementate a Bursei de Valori București a acțiunilor Transport Trade Services (TTS), este rândul sistemului AeRO să primească o nouă „jucărie”. Titlurile Agroland Agribusiness (AAB) s-au listat la 2 luni și jumătate de la aducerea în ringul bursier a companiei-mamă.

La prânz, emitentul adunase transferuri de 1,75 milioane lei, cotația stabilizându-se, după 2 ore de tranzacționare, la prețul de 35,60 lei/acțiune, cu 31,85% peste prețul plasamentului privat, nivel ce conferă societății o capitalizare bursieră de 40,05 milioane lei (8,14 milioane euro).

Tranzacție - Frații Pavăl (Dedeman) cumpără 5,33% din Transport Trade Services, lider al transportului fluvial în România CITEȘTE ȘI Tranzacție - Frații Pavăl (Dedeman) cumpără 5,33% din Transport Trade Services, lider al transportului fluvial în România

Astfel, compania se tranzacționează la un nivel cu puțin mai mult decât dublu față de veniturile din exploatare, de 18,44 milioane lei, de anul trecut și la un indicator P/E ce raportează prețul la câștigul per acțiune de 31,78.

Sunt repere de evaluare fundamentală care încorporează așteptări de creștere din partea pieței. „Am crescut bine de la un an la celălalt, poate un pic foarte abrupt”, a declarat la evenimentul de listare organizat la deschiderea sesiunii de la BVB Florin Radu, CEO al Agroland Agribusiness și acționar minoritar în firmă cu o participație de 24%. „Probabil că, odată cu dezvoltarea, ritmul de creștere nu va fi la fel de abrupt”, a temperat așteptările cel căruia listarea la bursă i-a certificat o valoare de piață de 2 milioane de euro a pachetului de acțiuni deținut în compania pe care o conduce.

Șantierul Naval Orșova anunță că are contracte de 5 milioane euro în Olanda pentru construcția a 2 nave. Acțiunile explodează la bursă CITEȘTE ȘI Șantierul Naval Orșova anunță că are contracte de 5 milioane euro în Olanda pentru construcția a 2 nave. Acțiunile explodează la bursă

Acționar majoritar al ultimului nume venit pe bursă, cu o deținere de 56%, este Agroland Business Systems (AG), care deja se află la al 4-lea exercițiu de piață cu investitorii de pe bursă, după listarea unei emisiuni de obligațiuni în iunie 2020 (AGR25) și 2 plasamente private care au premers listarea pe piața AeRO la 1 martie 2021.

Horia Cardoș, acționarul majoritar al grupului, promite și pentru Agroland Agribusiness o creștere „mult accelerată față de o companie convențională”. El subliniază că firma este independentă financiar și nu are tranzacții cu societatea-mamă. „Cifra de afaceri a celor 2 companii este realizată cu alți clienți.”

Agroland Agribusiness intră pe bursă ca o companie cu o valoare de 40 milioane lei. Tranzacționată la un nivel de 32 de ori profitul net din 2020, compania promite o creștere „mult accelerată”. „Am crescut bine, poate un pic foarte abrupt.”

viewscnt
Afla mai multe despre
agroland agribusiness
aero
bursa bvb