Alro, profit net record de 318 milioane lei obținut anul trecut, de aproape de 5 ori mai mare decât cel din 2016

Alro, profit net record de 318 milioane lei obținut anul trecut, de aproape de 5 ori mai mare decât cel din 2016
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 12 feb 2018

Pe fondul unei sporiri cu 15% a afacerilor și a creșterii vânzărilor de aluminiu procesat, combinatul Alro Slatina a realizat în 2017 un profit net de 318 milioane lei, record în istoria companiei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Alro Slatina (ALR), companie deținută prin firma olandeză Vimetco în proporție de 84,19% de către miliardarul rus Vitali Machitski, valorifică investițiile sale în domeniul optimizării costurilor energetice și a producției pe segmentul aluminiului procesat printr-un câștig record în anul 2017, facilitat și de creșterile cotației internaționale a aluminiului. Compania a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 2,47 miliarde lei, în creștere cu 15,42% față de exercițiul financiar din 2016.

Dacă vânzările de aluminiu primar s-au redus din punct de vedere cantitativ cu 1,95%, la 151.000 de tone, de la 154.000 de tone, în schimb pe segmentul aluminiului procesat, livrările au crescut cu 6,49%m la 82.000 de tone, de la 77.000 de tone. „In condițiile în care din ce în ce mai multe companii din industria aluminiului se focalizează pe segmentul produselor cu valoare adaugată mare și foarte mare, dorim să capitalizăm cât mai mult avantajul de a avea un avans în această direcție începută în anul 2006 și susținută chiar și în perioada de criză cu investiții sofisticate", spune președintele Consiliului de Administrație al Alro în comunicatul care însoțește raportarea rezultatelor financiare preliminare publicată astăzi înainte de deschiderea ședinței de tranzacționare de la Bursa de Valori București.

Cei mai bogați oameni ai lumii au pierdut aproape 100 de miliarde de dolari în urma turbulențelor de pe bursă CITEȘTE ȘI Cei mai bogați oameni ai lumii au pierdut aproape 100 de miliarde de dolari în urma turbulențelor de pe bursă

Alro a obținut anul trecut un câștig operațional de 397 milioane lei, cu 133,53% mai mare decât cel de 170 milioane lei din 2016. În același interval de raportare, profitul net a avut un salt de 374,62%, la 318 milioane lei, de la 67 milioane lei.

Sunt rezultate obținute în contetul unei majorări semnificative a prețurilor pe bursa metalelor neferoase de la Londra – London Metal Exchange. Astfel, prețul mediu al aluminiului a fost de 1.969 dolari/tonă, față de 1.605 dolari/tonă în 2016.

Dinamica era bună încă de la T3. Astfel, în primele 9 luni din 2017, profitul net a urcase cu 250,24%, la 223,42 milioane lei, de la 63,79 milioane lei. La jumătatea anului câștigul net era de 155,95 milioane lei, de 4 ori mai mare decât la S1 2016.

Alro are planificate și pentru acest an investiții în valoare totală de 61 milioane dolari.

Digi rostogolește datorii de 163 milioane de euro CITEȘTE ȘI Digi rostogolește datorii de 163 milioane de euro

Activele totale ale Alro erau la sfârșitul anului trecut de 2,58 miliarde lei, în creștere cu 7,95% față de cele de 2,39 miliarde lei de la 31 decembrie 2016. În același răstimp, datoriile totale au fost reduse cu 4,76%, la 1,20 miliarde lei, de la 1,26 miliarde lei.

La sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut, Alro Slatina a semnat un contract de credit în valoare de 167 milioane dolari cu un consorțiu de intermediere care a inclus OTP Bank România, Unicredit Bank, Banca Comercială, Intesa Sanpaolo România, Banca Transilvania, Banca de Export-Import a României (Eximbank) și Garanti Bank.

Alro este listată la cota Bursei de Valori București unde, la prețul de vineri de 3,20 lei/acțiune, capitalizarea de piață a companiei se ridică la 2,28 miliarde lei (490,54 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
alro
aluminiu
bursa
bvb