Alumil Rom Industry, profit cu puțin peste jumătate de milion de lei la S1

Alumil Rom Industry, profit cu puțin peste jumătate de milion de lei la S1
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 14 aug 2020

Furnizorul de tâmplărie din aluminiu Alumil Rom Industry raportează ameliorarea profitablității la S1, în condițiile unor venituri relativ stabile.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Alumil Rom Industry (ALU) a realizat în primul semestru venituri din vânzări de 29,83 milioane lei, cu 2,97% mai mari decât cele de 28,97 milioane lei din perioada similară a anului trecut. Costurile cu vânzările au urcat cu 1,24%, la 19,60 milioane lei, de la 19,36 milioane lei, astfel încât marja brută s-a ameliorat cu 6,56%, la 10,23 milioane lei, de la 9,60 milioane lei.

Compania a raportat un profit operațional semestrial de aproximativ 875.000 de lei, dublu față de cel de aproape 445.000 de lei de la S1 2019. În același timp, profitul net a fost de aproximativ 570.000 de lei, de asemenea, mai mult decât dublu față de cel de aproximativ 255.000 de lei din primele 6 luni ale anului trecut. În 2019, câștigul net s-a ridicat la 2,42 milioane lei.

Tranzacțiile excepționale din luna martie majorează cu 10% profitul net semestrial al Bursei de Valori București CITEȘTE ȘI Tranzacțiile excepționale din luna martie majorează cu 10% profitul net semestrial al Bursei de Valori București

Alumil avea la 30 iunie active totale de 71,56 milioane lei, cu 4,53% mai mari față de cele de 68,46 milioane lei de la sfârșitul anului trecut.  În același interval de raportare, datoriile curente s-au majorat cu 65,18%, la 11,10 milioane lei, de la 6,72 milioane lei.

Alumil Rom Industry, companie controlată de Alumil Miloas în proporție de 55,90%, îl are ca alt acționar major pe directorul general Michail Sotiriou, cu o participație de 23,95%. La ultimul preț de închidere de la Bursa de Valori București, de 0,9250 lei/acțiune, capitalizarea de piață a societății se ridică la 28,90 milioane lei (5,97 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
alumil rom industry
bvb
bursa