Appraisal & Valuation intră la tranzacționare la un preț cu 20% sub cel al plasamentului privat. "Discutăm cumpărarea altor firme. Vrem să creștem de 50 ori în 10 ani, să mergem în întreaga lume. Suntem tineri și vom reuși!”

Appraisal & Valuation intră la tranzacționare la un preț cu 20% sub cel al plasamentului privat. "Discutăm cumpărarea altor firme. Vrem să creștem de 50 ori în 10 ani, să mergem în întreaga lume. Suntem tineri și vom reuși!”
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 2 sep 2021

Cel mai recent nume de pe piața AeRO, firma Appraisal & Valuation ajunge la tranzacționare cu o valoare de piață de 11 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Creșterile furibunde încă de la intrarea în ringul pieței AeRO de la Bursa de Valori București a companiilor antreprenoriale românești, cu explozii de preț și de peste 100% ale acțiunilor față de operațiunile premergătoare listării, nu reprezintă un fenomen garantat. Titlurile Appraisal & Valuation (APP) consemnează la debut un recul important față de plasamentul privat cu un grad de suprasubscriere de 4 ori derulat în luna iunie.

La jumătatea orarului de tranzacționare, pe transferuri de aproximativ 481.000 de lei, titlurile companiei din domeniul evaluărilor erau cotate la prețul de 9,0000 lei/acțiune, cu 21,74% sub prețul de 11,5000 lei/acțiune al operațiunii de la începutul verii. Intraday a fost atins chiar și un minim de 8,6500 lei/acțiune. În cadrul acesteia au fost vândute, către un număr de 121 de investitori, 387.000 de acțiuni, reprezentând 30,06% din capitalul social al emitentului.

Romcarbon Buzău trece pe profit la S1 CITEȘTE ȘI Romcarbon Buzău trece pe profit la S1

Appraisal & Valuation ajunge, astfel, pe bursă, ca o companie cu o valoare de piață de 11,58 milioane lei (2,34 milioane euro). La respectivul nivel de cotare, firma se tranzacționează la un nivel de 2,6 ori veniturile totale, de 4,45 milioane lei, din anul 2020 și de aproape 19 ori profitul net, de aproximativ 613.000 de lei, din același exercițiu financiar.

Investitorii sunt invitați la o poveste de creștere. „Am achiziționat deja 2 companii; suntem în discuții pentru a achiziționa și alte companii”, a declarat, la evenimnentul de listare organizat la deschiderea ședinței de la BVB, Andrei Botiș, director general și fondator al Appraisal & Valuation.

SIF Muntenia lansează o ofertă publică de răscumpărare la un preț apropiat celui de piață CITEȘTE ȘI SIF Muntenia lansează o ofertă publică de răscumpărare la un preț apropiat celui de piață

„Vrem să creștem de 50 de ori în următorii 10 ani”, a continuat cel care deține 67,83% din acțiunile societății. El a prezentat și sursele acestei expansiuni, respectiv creșterea pieței de evaluare din România, extinderea tipurilor de servicii pe acest segment, intrarea pe alte domenii conexe (contabilitate, audit, consultanță fiscală, administrare a proprietăților) și, finalmente, prin atacarea unor piețe externe. „Nu doar în regiune, ci vrem să mergem în întreaga lume pentru că este loc”, spune Botiș. „Suntem tineri, avem toate ingredientele și vom reuși.”

TTS navighează în afara pandemiei și își majorează exploziv profitul net semestrial CITEȘTE ȘI TTS navighează în afara pandemiei și își majorează exploziv profitul net semestrial

Atipică din punctul de vedere al dinamicii a intrarea în ringul pieței AeRO, Appraisal & Valuation este a 17-a companie care vine la bursă în anul 2021, capitalizarea cumulată a respectivilor emitenți apropiindu-se de reperul de 1 miliarde de lei. „Este de departe cel mai bun an din istoria Bursei de Valori București”, a declarat Radu Hanga, președinte al Consiliului BVB.

Principalii clienți ai Appraisal & Valuation provin din sistemul bancar, iar o parte din serviciile de evaluare sunt efectuate pentru stabilirea valorii de piață a garanțiilor bancare.

Fondată în 2010, Appraisal & Valuation SA este reprezentantul exclusiv al NAI Global în România și Republica Moldova.  NAI Global reprezintǎ o rețea de companii imobiliare comerciale independente și unul dintre cei mai mari furnizori de servicii imobiliare comerciale din întreaga lume, cu 5.000 de angajați și 375 de birouri în 55 de țări.

Portofoliul de servicii al companiei cuprinde evaluări imobiliare, evaluarea companiilor, a terenurilor agricole, a fermelor de producție, a halelor de depozitare și producție, precum și a echipamentelor tehnice.

viewscnt
Afla mai multe despre
appraisal & evaluation
bvb
bursa
radu hanga