Aproape de maxime, bursa are o sesiune de indecizie: închideri divergente pentru indici și cele mai tranzacționate acțiuni. Rezultatele financiare ale BRD transmit optimism în piață

Aproape de maxime, bursa are o sesiune de indecizie: închideri divergente pentru indici și cele mai tranzacționate acțiuni. Rezultatele financiare ale BRD transmit optimism în piață
scris 6 nov 2019

Indicele BET a avut doar un câștig de o zecime de procent, tras în jos de corecția titlurilor FP. Notabilă este aprecierea titlurilor BRD Groupe Société Générale într-o zi în care instituția de credit a raportat un profit în creștere de peste 7% la 9 luni. “Lasă loc așteptărilor optimiste și în privința Băncii Transilvania”, spune un broker.

Șefii celor mai mari bănci din România vor dezbate cu celebrul economist Nouriel Roubini starea reală a economiei și perspectivele izbucnirii unei noi crize. Te așteptăm la eveniment! Click pentru detalii și înregistrare.

Bursa americană este în creștere, dar pe piața locală de capital este puțin suflu. Investitorii încă ezită să atace decisive noi vârfuri în cățărarea pe maximele post-criză. „Piața a fost destul de apatică și astăzi, chiar dacă lichiditatea a fost puțin mai bună decât ieri”, caracterizează sesiunea Simion Tihon, broker la Prime Transaction.

El semnalizează și faptul că nu mai puțin de 45% din rulajul de 35,84 milioane lei al pieței de acțiuni a fost asigurat de schimburile cu titluri Fondul Proprietatea (FP). Într-adevăr, pe acest simbol s-a realizat singura tranzacție specială a zilei din piața deal, de 3,99 milioane lei, dar s-au înregistrat și volume echivalente cu 12,70 milioane lei în piața reglementată, unde cotația s-a corectat cu 0,43%, până la prețul de 1,1700 lei/acțiune.

Romgaz își face furnizor de gaze și energie în asociere cu SAPE, pentru a se bate cu OMV Petrom pe consumatori finali după reliberalizarea piețelor CITEȘTE ȘI Romgaz își face furnizor de gaze și energie în asociere cu SAPE, pentru a se bate cu OMV Petrom pe consumatori finali după reliberalizarea piețelor

Prin contrast, titlurile aflate pe locul 2-4 în clasamentul activității de tranzacționare au consemnat aprecieri, iar cele de pe locul 5, cele ale Transgaz (TGN), care au însumat transferuri de aproape 806.000 de lei, au închis în staționare la prețul de 370,00 lei/acțiune.

Sunt mișcări divergente care se văd și la nivelul indicilor. Astfel, indicele financiar BET-FI a coborât cu 0,13%, până la nivelul de 42.561,37 de puncte, iar indicele BET-BK, care măsoară evoluția titlurilor pe care investesc instituționalii, a alunecat cu 0,03% sub referință. Indicele energetic BET-NG a câștigat 0,17%, indicele compozit BET Plus s-a apreciat cu 0,12%, iar dinamica pozitivă a fost de 0,10% pentru indicele reprezentativ BET care s-a oprit cu puțin sub maximul precedent, la nivelul de 9.687,66 de puncte. Trendul pozitiv este bine conturat, susținut de mediile mobile de viteză în proporții Fibonacci, de 21 de zile (EMA21) și de 55 de zile (EMA55), dar și de canale ascendente destul de bine delimitate, evidențiate de Profit.ro în graficul atașat.

Aproape de maxime, bursa are o sesiune de indecizie: închideri divergente pentru indici și cele mai tranzacționate acțiuni. Rezultatele financiare ale BRD transmit optimism în piață

Piața a fost catalizată de dimineața de rezultatele financiare ale BRD Groupe Société Générale (BRD), care a venit cu un profit net de 1,23 miliarde lei la 9 luni, în creștere cu 7,4% față de perioada similară a anului trecut. Este o mișcare ce a favorizat un avans de 0,83%, până la prețul de 14,64 lei/acțiune, pe tranzacții de 2,06 milioane lei. Tihon de la Prime Transaction semnalează că este un maxim al ultimilor 2 ani și jumătate și adaugă că aceasta lasă loc așteptărilor optimiste față de raportarea care urmează săptămâna viitoare de la Banca Transilvania. Titlurile acesteia au urcat astăzi cu 0,41%, până la prețul de 0,4350 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 5,12 milioane lei.

Purcari, cu privirea țintită la investitori CITEȘTE ȘI Purcari, cu privirea țintită la investitori

Tendința pozitivă este favorizată și de faptul că în acest început de noiembrie, indicii principali ai Bursei de la New York se regăsesc la maxime istorice. În Europa, sesiunea de astăzi a fost, de asemenea, una preponderent „verde”: +0,33% indicele Euro Stoxx 50, +0,12% pentru indicele FTSE de la Londra, +0,34% pentru indicele CAC40 de la Paris, +0,24% pentru indicele DAX30 de la Frankfurt, -0,75% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, +0,13% pentru indicele BUX de la Budapesta și -0,30% pentru indicele PX de la Praga.

Pe piața londoneză, țițeiul de tip Brent a trecut peste reperul de 63,00 dolari/baril, însă mișcarea a fost amendată de o vânzare agresivă. La BVB, pe segmental energetic, cele mai tranzacționate titluri, cu volume în echivalent 5,56 milioane lei, au fost cele ale Romgaz Mediaș (SNG), care au crescut cu 0,54%, până la prețul de 37,20 lei/acțiune.

Creșteri de până la 5% pe acțiuni mai puțin lichide

În prim-plan au fost și salturi ale unor acțiuni mai puțin lichide. Astfel, titlurile IAR Brașov (IARV) au câștigat 4,85%, până la prețul de 17,30 lei/acțiune, pe transferuri doar cu puțin peste un sfertv de milion de lei. Este un impuls pe care Tihon de la Prime Transaction îl pune pe seama faptului că și noul guvern și-a anunțat intenția de păstra o alocare de 2% din PIB pentru cheltuielile de apărare, cu programe în care este angrenat și producătorul de elicoptere.

De asemenea, titlurile Biofarm București (BIO) au urcat cu 4,47%, până la prețul de 0,3270 lei/acțiune, în contextul în care conducerea companiei a convocat acționarii pentru un vot în vederea acordării unui dividend suplimentar de 0,0100 lei/acțiune, egal cu cel de aprobat la AGA de bilanț din primăvară și distribuit acum 2 luni. Cele 2 dividende agregate arată că investitorii obțin un randament net de 5,81% la actualul preț de piață care este doar marginal și sub media intrărilor pe acest emitent din ultimele 200 de ședințe.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
fondul proprietatea
romgaz
simion tihon
prime transaction