Artego Târgu Jiu distribuie sub formă de dividende o treime din profitul net al anului 2022

Artego Târgu Jiu distribuie sub formă de dividende o treime din profitul net al anului 2022

Sursa foto: Ctitze | Dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 17 mar 2023

Producătorul de articole de cauciuc și de benzi transportoare Artego vizează acordarea unui dividend cu randament de 4%.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Consiliul de Administrație al Artego Târgu-Jiu (ARTE) a convocat pentru data de 19 aprilie Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor, pe ordinea de zi figurând și propunerea de repartizare a profitului net de 12,31 milioane lei obținut anul trecut.

Astfel, suma de 6,77 milioane lei va fi alocată la capitolul „alte rezerve”, aproximativ 842.000 de lei îl reprezintă profitul reinvestit, aproape 292.000 de lei vor acoperi o pierdere contabilă rezultată din corecții și 4,41 milioane lei ar urma să plece către acționari sub formă de dividende, reprezentând o repartizare de 35,82% din câștigul net.

Romgaz achiziționează servicii de consultanță în vederea întocmirii modelului economic pentru următorii 10 ani CITEȘTE ȘI Romgaz achiziționează servicii de consultanță în vederea întocmirii modelului economic pentru următorii 10 ani

Dividendul brut cu dată a plății 13 octombrie este de 0,54347 lei/acțiune și, calculat la nivel net și raportat la ultimul preț de închidere de la BVB al titlurilor Artego, de 13,00 lei/acțiune, conferă acționarilor un randament de 3,76%.

În Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor este propusă prelungirea datei de utilizare a plafonului de creditare cash, multicurrency, cu caracter neangajant, pe durată nedeterminată în sumă de 2,22 milioane euro su Intesa San Paolo Bank.

De asemenea, Artego – societate care pentru finalul anului trecut a raportat datorii totale de 43,37 milioane lei – vizează majorarea liniei de credit existente de 2,25 milioane euro cu ING Bank până la valoarea de 4,25 milioane euro. Spre aprobarea acționarilor sunt supuse și linii pentru emiterea de scrisori de garanție bancară cu valoare agregată de 6,50 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
artego
bursa
bvb
dividende