Asociația Participanților în Fondurile de Pensii: Guvernul luptă cu Pilonul 2 nu pentru binele viitorilor pensionari, ci ca să facă rost de bani pentru cheltuielile imense

Asociația Participanților în Fondurile de Pensii: Guvernul luptă cu Pilonul 2 nu pentru binele viitorilor pensionari, ci ca să facă rost de bani pentru cheltuielile imense

Sursa foto: dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 28 aug 2017

Declarațiile recente ale premierului Mihai Tudose potrivit cărora bugetul de pensii a avut un randament mai bun recent decât fondurile de pensii administrate privat sunt contestate de Asociația Participanților în Fondurile de Pensii, care amintește că Pilonul 1 rulează cu un deficit de până la 15 miliarde lei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Ce este „randament” și ce este deficit pentru bugetul public de pensii? Problema a fost ridicată de Asociația Participanților în Fondurile de Pensii și Fondurile de Investiții (PFP,) care contestă declarațiile recente ale prim-ministrului Tudose, că Pilonul 1 al pensiilor de stat ar fi avut un randament mai bun decât cel al Pilonului 2, al pensiilor administrate privat, arătând că, din contră, bugetul de pensii este în deficit din 2009 și a atins chiar „cote amețitoare”, respectiv 15 miliarde lei (3,5 miliarde euro).

În opinia organizației, Guvernul se află într-o „luptă” cu fondurile de pensii de tip Pilon 2 și nu pentru binele viitorilor pensionari, ci ca demers de a face rost de bani pentru a „acoperi cheltuielile imense de personal și cu pensiile la care s-a înhămat fără nicio analiză prealabilă”.

Descoperire șocantă! Premierul a găsit “randament” în sistemul public de pensii! CITEȘTE ȘI Descoperire șocantă! Premierul a găsit “randament” în sistemul public de pensii!

În condițiile în care ideile radicale de tipul naționalizării sau desființării Pilonului 2 nu au avut rezultat, Guvernul încearcă alte metode pentru preluarea măcar a unei părți din activele de care dispun fondurile. Obiectivul ar fi același, potrivit Asociației: „Fondurile de pensii Pilon 2 au bani, iar Guvernul dorește să îi preia.”

Potrivit unor informații furnizate în premieră de Profit.ro, Guvernul ia în calcul reducerea la 2,5% a contribuției către fondurile de pensii administrate privat, de la 5,1% în prezent, iar negocieri sunt purtate cu reprezentanții companiilor de administrare.

Analfabetism economic feroce

Faptul că premierul Tudose a vorbit despre „randament” la Pilonul 1 este calificată de Asociație drept „inimaginabilă”, o dovadă că actualul Guvern „este caracterizat de un analfabetism economic feroce”. Nu se poate vorbi de un randament atât timp cât nu există investiție.

„Sistemul public din prezent nu este nimic mai mult decât o conductă prin care contribuțiile sociale plătite de salariații actuali se transferă către actualii pensionari sub formă de pensie. Nu există nicio acumulare, nicio investire a banilor din sistemul de pensii în beneficiul actualilor salariați sau pensionari. Altfel spus, tot ce se produce se consumă instant și, pentru a acoperi deficitul, se mai iau și împrumuturi”, spune comunicatul Asociației semnat de președintele Ionuț Nedelea.

Problema ar putea fi mult mai gravă, iar golirea de bani a fondurilor de pensii de la Pilonul 2 ar fi doar o etapă în efortul statului de a găsi resurse. „Vor urma și alte etape, în care Guvernul, în goana după bani, și după ce sumele preluate de la Pilonul 2 se vor dovedi insuficiente, va aplica și alte măsuri care se vor îndrepta în cele din urmă, tot împotriva românilor”, mai spune Asociația.

viewscnt
Afla mai multe despre
guvern
pensii
pfp
pilonul 2
mihai tudose