Bittnet Systems își încetează relația contractuală cu intermediarul polonez care a adus-o pe bursă

Bittnet Systems își încetează relația contractuală cu intermediarul polonez care a adus-o pe bursă
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 26 oct 2016

Compania Bittnet Systems va rezilia, vineri, contractul cu INC, consultantul autorizat care i-a înlesnit listarea pe sistemul alternativ de tranzacționare AeRO al BVB în urmă cu un an și jumătate.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

După 18 luni de colaborare, Bittnet Systems (BNET) anunță expirarea, pe 28 octombrie, a contractului cu societatea poloneză INC, care, în calitate de consultant autorizat, a intermediat listarea companiei, în aprilie 2015, pe sistemul de tranzacționare AeRO al Bursei de Valori București. Bittnet precizează că va continua colaborarea cu INC în scopul creșterii vizibilității sale la bursă, dar nu indică și natura acestei colaborări.

Ultima operațiune de piață, din luna iulie, a Bittnet Systems, respectiv emisiunea de obligațiuni în valoare de 4,18 milioane lei, listată cu o lună în urmă cu simbolul BNET19, a fost intermediată de BRK Financial Group.

Aducerea la cota pieței AeRO de către INC a firmei Bittnet Systems a fost premiată la Varșovia,cu o lună și jumătate în urmă, în cadrul celei de-a 2-a ediții a Premiilor Piețelor de Capital din Europa Centrală și de Est la categoria “Listarea anului pe o piață alternativă din CEE”.

În afară de banii atrași la listarea și de emisiunea recentă de obligațiuni, Bittnet Systems a mai obținut bani, din partea investitorilor de portofoliu, și printr-o majorare de capital în valoare de 1,68 milioane lei. La un an de la intrarea la cota pieței AeRO, unde este emitentul cu a 5-a lichiditate, Cristian Logofătu, co-fondator și director financiar al companiei, declara însă că cel mai important ajutor a venit pentru creșterea vizibilității. "Am simțit un ajutor extraordinar datorită listării”, declara acesta răspunzând la o întrebare a Profit.ro.

Anul trecut, Bittnet a raportat o creștere de 35% a veniturilor (2,5 milioane de euro) și un profit net (230.000 de euro) de cinci ori mai mare față de anul anterior.

viewscnt
Afla mai multe despre
bursa
bvb
bittnet systems
inc
polonia
brk financial group
cristian logofatu