Bucuroși că vor fi reumplute cuferele Fondului de Compensare, brokerii salută decizia instanței în cazul Harinvest care obligă BCR la plata a 19,7 milioane lei, bani ce ar urma să ajungă la investitori

Bucuroși că vor fi reumplute cuferele Fondului de Compensare, brokerii salută decizia instanței în cazul Harinvest care obligă BCR la plata a 19,7 milioane lei, bani ce ar urma să ajungă la investitori

Fondul de Compensare a traversat "furtuna" Harinvest și așteaptă să devină din nou un purcel gras.

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 19 nov 2018

Asociația Brokerilor spune că decizia Curții de Apel Pitești care a dispus anularea operațiunilor de tip sell-out care au condus la devalizarea conturilor clienților Harinvest acum 5 ani are un efect benefic pentru piața de capital și este în măsură să dea încredere investitorilor. Decizia prin care instanța obligă BCR la plata a 19,71 milioane lei va permite plata integrală a păgubiților, dar și recuperarea sumelor puse la bătaie de Fondul de Compensare a Investitorilor.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Pentru comunitatea de brokeraj a pieței de capital, funcționând la cota de avarie în etapa post-criză ca urmare a volumelor reduse de pe bursă, accesarea la sfârșitul anului 2015 a Fondului de Compensare a Investitorilor în folosul păgubiților de la Harinvest a fost o lovitură suplimentară. Cele aproximativ 4 milioane de lei plătite în limita a 20.000 de euro unui număr de aproximativ 100 de investitori cu portofoliile devalizate au vătămat Fondul, iar casele de brokeraj au avut dificultăți pentru punerea la loc a sumelor achitate.

Decizia definitivă luată săptămâna trecută de Curtea de Apel Pitești, prin care a fost dispusă anularea tranzacțiilor de tip sell-out efectuate între SSIF Harinvest și Banca Comercială Română (BCR), derulate în 2013, și repunerea în situația anterioară, prin achitarea de către BCR a sumei de 19,71 milioane lei către debitoarea Harinvest, este salutată de Asociația Brokerilor. Organizația profesională subliniază că aceasta va permite va permite plata aproape integrală către investitori a sumelor rămase după despăgubirea acordată de Fondul de Compensare, precum și recuperarea de către Fond a sumelor utilizate pentru despăgubire.

CONFIRMARE Condiționat de susținerea partenerilor de coaliție și de Bruxelles, Ministerul Finanțelor a rescris proiectul Fondului Suveran fără a-l mai scuti de criteriile managementului corporativ CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Condiționat de susținerea partenerilor de coaliție și de Bruxelles, Ministerul Finanțelor a rescris proiectul Fondului Suveran fără a-l mai scuti de criteriile managementului corporativ

„Asociația Brokerilor din piața de capital consideră că soluționarea cazului Harinvest de către Curtea de Apel Pitești va aduce un plus de încredere investitorilor”, spune organizația profesională condusă de Dan Paul, cel care ocupă o poziție și Consiliul de Administrație al Bursei de Valori București.

Decizia dovedește că socetățile de servicii financiare sunt supuse unor mecanisme solide de reglementare și supraveghere, iar operatorul de piață BVB și Depozitarul Central permit trasabilitatea tuturor operațiunilor și identificarea părților vinovate în cazul unor incidente, conform sursei citate.

„Chiar dacă incidente legate de fraudă se pot produce în orice piață și în orice domeniu, este important ca acestea să fie identificate, penalizate, iar părțile prejudiciate să reintre în drepturi, pentru a se menține încrederea investitorilor din piața respectivă”, mai spune Asociația Brokerilor.

CONFIRMARE Condiționat de susținerea partenerilor de coaliție și de Bruxelles, Ministerul Finanțelor a rescris proiectul Fondului Suveran fără a-l mai scuti de criteriile managementului corporativ CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Condiționat de susținerea partenerilor de coaliție și de Bruxelles, Ministerul Finanțelor a rescris proiectul Fondului Suveran fără a-l mai scuti de criteriile managementului corporativ

Ce s-a întâmplat în urmă cu 5 ani. În zilele de 14-15 noiembrie 2013, clienților SSIF Harinvest le-au dispărut din conturi acțiuni și cash în valoare de aproape 20 milioane de lei. O "gaură neagră" născută pe piața produselor structurate și purtată timp de un an de zile prin rostogolirea pierderilor între casa de brokeraj vâlceană și formatorii de piață pentru respectivele instrumente financiare, BCR și BRK.

Dacă în primăvară pierderile erau de numai 2 milioane lei și mai puteau fi acoperite din deținerile Harinvest, acestea s-au înzecit către toamnă pe măsură ce pozițiile luate pe derivate în piețele internaționale au evoluat în sens contrar. Situația a devenit între timp atât de disperată, încât în luna septembrie între Harinvest și contul house al BCR erau derulate operațiuni succesive cu acțiuni furate de casa de brokeraj vâlceană din portofoliile clienților, pentru a simula că există încă există cash pe bilanțul entității pierzătoare.

Neregulile au fost sesizate de Bursa de Valori București, iar la începutul lunii noiembrie supraveghetorul pieței a dispus retragerea dreptului de a realiza operațiuni pe bursă. Dacă lucrurile ar fi fost oprite la acest moment, pierderea ar fi fost pe bilanțul BCR, ca sume nerecuperate de la Harinvest, iar conturile clienților ar fi rămas în cea mai mare parte intacte.

Ulterior, însă, în zilele de 14-15 noiembrie, supraveghetorul pieței a ridicat parțial interdicția, iar de la desk-ul Harinvest traderul Maria Voinea a realizat vânzări fără autorizare ale acțiunilor clienților prin operațiuni de tip sell-out, iar banii au plecat către achitarea obligațiilor de plată către BCR, închideri de poziții pierzătoare pe piața produselor structurate, transformând cazul Harinvest într-unul cu aproximativ 100 de victime și cel mai mare scandal al pieței de capital românești.

BCR a declarat, potrivit unei luări de poziție trimise la adresa redacției că instituția de credit va "utiliza toate căile legale împotriva deciziei", fără a preciza însă și care sunt respectivele direcții de acțiuni având în vedere că hotărârea instanței este definitivă.

viewscnt
Afla mai multe despre
harinvest
bcr
bvb
bursa
asociatia brokerilor