Bursa ar putea să-și caute de drum cu 14% mai jos

Bursa ar putea să-și caute de drum cu 14% mai jos
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 8 iun 2016

Indicele BET pare blocat pentru o perioadă între nivelurile de 6.100 puncte și 6.800 de puncte, iar corecțiile ex-dividend îi împiedică decolarea. Brokerul Ovidiu Șerdean spune, folosind argumente tehnice, că indicele ar urma să atingă, pe termen mediu, nivelul de 5.700 de puncte, ceea ce ar însemna un declin în medie de 14% al principalelor acțiuni de la BVB față de reperele actuale.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Bursa de la București nu stă bine din punct de vedere tehnic. Indicele reprezentativ BET al acesteia este în trend descendent, conform teoriei lui Dow, cu maxime în scădere și minime, de asemenea, în coborâre, arată Ovidiu Șerdean, broker la agenția din Deva a IFB Finwest. Graficul trimis de acesta pentru Profit.ro indică o slăbiciune din punct de vedere al pieței locale de acțiuni, argumentele tehnice fiind mai degrabă în favoarea unei continuări a scăderilor începute toamna trecută.

Bursa ar putea să-și caute de drum cu 14% mai jos

De la finele lunii trecute și până la închiderea de ieri, de 6.628,49 puncte, indicele BET a urcat cu 4,21%. Este un parcurs care nu ar trebui să însemne foarte mult. Între nivelul de 6.100 puncte, ultimul minim la închidere pentru săptămână și nivelul de 6.800 puncte, din punct de vedere tehnic nu se întâmplă nimic. Șerdean admite că este o plajă mare, dar acesta este intervalul în care indicele se poate mișca fără a da semnale în ceea ce privește continuarea sau inversarea trendului.

Cum arată scenariul unei creșteri

De ce este important nivelul de 6.800 puncte? Acesta reprezintă nu numai ultimul maxim relativ, consemnat în această primăvară, dar reprezintă și o "linie a gâtului" pentru așa-numita formațiune cu conotații negative "cap și umeri" ("head & shoulders"). "Reacția la testarea ei a fost perfectă", comentează Șerdean.

De ce nu vin antreprenorii pe bursă CITEȘTE ȘI De ce nu vin antreprenorii pe bursă

El spune că, dacă reperul de 6.800 de puncte ar fi depășit, piața ar avea cale liberă pentru a crește către zona de 7.300 de puncte. I se pare improbabil: "Sincer, nu prea cred că se duce atâta, deși ar fi bine". Piața încă are de suportat corecții aduse de impactul negativ al ajustării ex-dividend a unor acțiuni cu dividende mari, precum Romgaz (SNG) și Transgaz (TGN).

Deocamdată, piața pare a avea o reacție pozitivă. Acțiunile care au trecut de data de înregistrare, precum Fondul Proprietatea (FP) și Banca Transilvania (TLV), au tins să rămână peste prețul de echivalență al ajustării post-dividend. "Cine alege să ia dividendele face o alegere bună", a comentat brokerul de la IFB Finwest.

De ce este mai probabil să o luăm în jos

Față de materializarea unui scenariu negativ, nivelul de 6.000 de puncte reprezintă un suport "foarte puternic". Șerdean tinde totuși către scenariul potrivit căruia va fi spart, iar trendul descendent va continua. O corecție mai amplă a acțiunilor cotate pe Bursa de la New York i se pare normală și, într-un astfel de context de piață, și la BVB există premisele unui declin.

Perspectiva mai probabilă este aceea ca indicele BET să atingă reperul de 5.700 de puncte care este obiectivul de preț al formațiunii de "cap și umeri" conturată pe graficul săptămânal în anii 2014-2015 și validată la începutul acestui an prin străpungerea "liniei gâtului" care stabilește rezistența principală la 6.800 de puncte.

Un nou eventual val de vânzări la BVB în a doua parte a anului și scăderile acțiunilor ar crea oportunități de intrare în piață pentru acei investitori care au avut în vedere investiția în acțiuni până acum, dar au fost temători privind nivelurile de preț, zice Șerdean. El afirmă că sunt câteva companii bune, care, după o nouă secvență de deprecieri, ar deveni atractive din perspectiva evaluării fundamentale și a dividendelor acordate.

viewscnt
Afla mai multe despre
analiza tehnica
at
ovidiu serdean
ifb finwest
bursa
bvb
romgaz
transgaz
dividende