Bursa câștigă jumătate de procent, pe fondul unei lichidități modeste

Bursa câștigă jumătate de procent, pe fondul unei lichidități modeste

Sursa foto: Andrii Iarygin | Dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 7 iun 2022

Indicele BET a adăugat o nouă sesiune în secvența de oscilații neconcludente în jurul mediei mobile exponențiale de 200 de zile.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Și în a 2-a zi a săptămânii, tendința de la Bursa de Valori București a fost pozitivă, chiar dacă susținerea nu a fost foarte bună la cumpărare prin prisma volumelor. Rulajul pieței de acțiuni a fost de numai 34,14 milioane lei (6,91 milioane euro), asigurat în proporție de aproape o treime de transferurile însumând 11,13 milioane lei realizate pe titlurile OMV Petrom (SNP), care au avansat cu 0,22%, până la prețul de 0,4600 lei/acțiune.

Celălalt producător de gaze naturale, Romgaz Mediaș (SNG), a câștigat 2,35% la nivelul capitalizării bursiere, titlurile sale închizând la prețul de 47,95 lei/acțiune, după o sesiune în care au întrunit o activitate de 2,57 milioane lei.

EXCLUSIV Investitorii care au preluat drepturi de a cumpăra acțiuni OMV Petrom de la mii de foști salariați ai companiei amenință Guvernul cu plângere penală CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Investitorii care au preluat drepturi de a cumpăra acțiuni OMV Petrom de la mii de foști salariați ai companiei amenință Guvernul cu plângere penală

Cele 2 acțiuni bancare românești au consemnat, de asemenea, aprecieri: +1,23%, până la prețul de 2,4600 lei/acțiune, pentru titlurile Băncii Transilvania (TLV), care au adunat tranzacții de 5,17 milioane lei, și +1,86%, până la prețul de 14,24 lei/acțiune, pentru titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD), ce au însumat schimburi de 1,89 milioane lei.

Sunt mișcări care au mișcat piața în ansamblul ei: +0,46% pentru indicele compozit BET-XT, +0,70% pentru indicele energetic BET-NG și +0,54% pentru indicele reprezentativ BET care a închis la nivelul de 12.435,65 puncte, în zona mediei mobile exponențiale de 200n de zile (EMA200), cea care definește trendul.

Bursa câștigă jumătate de procent, pe fondul unei lichidități modeste

Pe contrasens față de restul pieței, indicele financiar BET-FI a coborât cu 0,39%, până la valoarea de 49.151,51 puncte, într-o ședință în care cel mai important titlu din structura sa, cel al Fondului Proprietatea (FP), a staționat la prețul de 2,000 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 3,02 milioane lei. Cotația este la un nivel cu 8,67% sub prețul de 2,19 lei/acțiune al ofertei publice de răscumpărare derulată de emitent pentru un număr de 325,00 milioane acțiuni proprii și care este programată să se încheie pe data de 24 iunie.

DECIZIE România se retrage din cele două bănci legate de Rusia. BII și BICE riscă insolvența. BII, cu împrumuturi de 1,4 miliarde de lei pe piața românească, în principal de la fonduri de pensii, a cerut bani pentru a evita incapacitatea de plată CITEȘTE ȘI DECIZIE România se retrage din cele două bănci legate de Rusia. BII și BICE riscă insolvența. BII, cu împrumuturi de 1,4 miliarde de lei pe piața românească, în principal de la fonduri de pensii, a cerut bani pentru a evita incapacitatea de plată

Reperul unor transferuri de 1 milion de lei a mai fost depășit de 4 simboluri, cu închideri divergente: -0,23% pentru titlurile grupului bancar austriac Erste (EBS), +0,21%, până la prețul de 240,00 lei/acțiune, pentru titlurile Transgaz (TGN), +0,50%, până la prețul de 20,00 lei/acțiune, pentru titlurile MedLife (M) și -0,91%, până la prețul de 43,55 lei/acțiune, pentru titlurile Nuclearelectrica (SNN).

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
nuclearelectrica