Bursa românească înseamnă oferta Digi

Bursa românească înseamnă oferta Digi
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 3 mai 2017

Activitatea de tranzacționare în piața secundară de la BVB este foarte redusă, rulajul pieței de acțiuni fiind mai mic de 4 milioane euro. Ordinele mari sunt concentrate pe oferta publică primară a operatorului telecom Digi Communications, unde numai pe tranșa de retail au fost realizate astăzi plasamente de peste 25 milioane euro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Piața reglementată de la Bursa de Valori București a fost astăzi mai degrabă anostă și, fără tranzacții speciale în piața deal, întreaga piață de acțiuni abia a avut o activitate de tranzacționare în valoare de 17,68 milioane lei (3,89 milioane euro). În absența ordinelor mai consistente, nici indicii nu au avut puterea de a se desprinde de referințele de ieri. Astfel, indicele reprezentativ BET s-a corectat cu 0,12%, până la nivelul de 8.209,88 puncte, în timp ce indicele BET Plus a pierdut 0,14%.

Și contextul european a favorizat această dinamică slabă. Închiderile au fost neconcludente: +0,22% pentru indicele Euro Stoxx 50, -0,21% pentru indicele FTSE100 de la Londra, -0,06% pentru indicele CAC40 de la Paris și +0,16% pentrun indicele DAX de la Frankfurt. La nivel regional, de asemenea, au fost evoluții divergente: +0,64% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, -2,51% pentru indicele BUX de la Budapesta și -0,57% pentru indicele PX de la Praga.

Donald Trump, un băiat de trilioane de dolari CITEȘTE ȘI Donald Trump, un băiat de trilioane de dolari

La București, piața de capital gravitează în jurul ofertei Digi Communications (DIGI), vehiculul financiar înregistrat în Olanda al operatorului telecom RCS&RDS. Dacă operațiunea de piață este opacă pe tranșa instituționalilor, pe segmentul destinat retailului (exceptând pachetele garantate care s-au epuizat din prima oră a IPO-ului) s-au cumulat deja ordine pentru 4,72 milioane acțiuni, valoarea acestor plasamente ridicându-se la 264,40 milioane lei (58,13 milioane euro). Numai astăzi s-a introdus ordine pentru peste 2 milioane de acțiuni Digi.

Digi vine la bursă pe 16 mai. O ofertă de aproximativ 200 milioane euro CITEȘTE ȘI Digi vine la bursă pe 16 mai. O ofertă de aproximativ 200 milioane euro

Prin contrast, tot ce se întâmplă în ringul de tranzacționare este la o scară mult mai mică. Activitatea redusă a permis unui emitent insolit să ocupe primul loc în topul transferurilor, cu schimburi însumând 4,27 milioane lei, respectiv titlurile Conpet Ploiești (COTE), care s-au apreciat cu 1,57%, până la prețul de 129,00 lei/acțiune.

Tot pe segmentul energetic, al cărui indice BET-NG a coborât cu 0,18%, titlurile Romgaz Mediaș (SNG) s-au corectat destul de abrupt, cu 1,90%, din maximul ultimelor 18 luni, până la prețul de 31,00 lei/acțiune pe volume echivalente cu 2,04 milioane lei.

Remedia Deva, suferință inutilă. Compania a avut 2 ani cu profituri mici pentru a se conforma la o reglementare la care statul renunță CITEȘTE ȘI Remedia Deva, suferință inutilă. Compania a avut 2 ani cu profituri mici pentru a se conforma la o reglementare la care statul renunță

În oglindă, titlurile OMV Petrom (SNP) s-au apreciat cu 0,31%, până la prețul de 0,3230 lei/acțiune, pe transferuri cu puțin peste 973.000 de lei. Cu o săptămână în urmă, Greg Konieczny, managerul principalului acționar privat de portofoliu, Fondul Proprietatea (FP), declara că nu este surprins de explozia prețului din ultima jumătate de an și că încă acțiunile companiei petroliere au baze fundamentale pentru a se aprecia pe mai departe.

Titlurile Fondului au suferit un declin de 0,22%, până la prețul de 0,8930 lei/acțiune, pe un rulaj de 1,62 milioane lei. Acțiunile SIF au avut o zi încă și mai slabă, astfel încât indicele financiar BET-FI a avut cel mai mare recul, de 0,63%, până la nivelul de 31.379,39 puncte.

Titlurile bancare au avut oscilații modeste, în ton cu media pieței. Astfel, titlurile BRD Groupe Societe Generale (BRD) au alunecat cu 0,16% sub referință, la prețul de 12,18 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 2,92 milioane lei. Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a Băncii Transilvania (TLV), care au staționat la prețul de 2,7050 lei/acțiune, pe tranzacții de 1,25 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
digi communications
bvb
bursa
rcs&rds
fondul proprietatea
romgaz
brd
omv petrom