Bursele europene au închis în creștere puternică, după deciziile de politică monetară anunțate de băncile centrale

Bursele europene au închis în creștere puternică, după deciziile de politică monetară anunțate de băncile centrale
Profit.ro
Profit.ro
scris 17 dec 2021

Bursele au închis joi în creștere puternică, după ce Banca Angliei și Banca Norvegiei au majorat dobânzile, iar Banca Centrală Europeană (BCE) a anunțat reducerea programului de achiziții de obligațiuni pentru susținerea economiei zonei euro în timpul pandemiei de Covid-19, la o zi după ce Rezerva Federală (Fed) a Statelor Unite a accelerat ritmul retragerii măsurilor de stimulare, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Indicele paneuropean STOXX 600 a crescut cu 1,34%, în timp ce indicele acțiunilor globale a avansat cu 0,43%. Indicele DAX al bursei din Frankfurt a urcat cu 1,03%, CAC 40 al bursei din Paris cu 1,12%, iar FTSE 100 al bursei din Londra cu 1,25%, scrie News.ro.

Dan Fați, CEO și co-fondator Dacris, în top 100 mondial cei mai influenți CEO din office supplies CITEȘTE ȘI Dan Fați, CEO și co-fondator Dacris, în top 100 mondial cei mai influenți CEO din office supplies

Indicele dolarului a crescut cu 0,28%, lira sterlină a avansat cu 0,4%, la 1,3316 dolari pe unitate, iar euro cu 0,19%, la 1,1307 dolari pe unitate.

Numărul infecțiilor cu varianta Omicron a coronavirusului este în creștere puternică în Europa, care trece prin valul patru al pandemiei, dar piața nu a fost afectată joi de acest factor.

În Statele Unite, datele recente referitoare la creșterea prețurilor de consum și a celor la producători și creșterea numărului de cazuri de Covid-19 cu varianta Omicron au amplificat îngrijorările, dar, având în vedere că majoritatea raportelor din acest an care influențează au fost publicate, Wall Street a evoluat în urcare.

Indicele Dow Jones Industrial a stagnat, S&P 500 a scăzut cu 0,6%, Iar Nasdaq Composite a coborât cu 2%.

viewscnt
Afla mai multe despre
bursa
actiuni