BVB - Valoarea tranzacțiilor cu acțiuni pe segmentul principal al pieței scade cu 35% în această săptămână

BVB - Valoarea tranzacțiilor cu acțiuni pe segmentul principal al pieței scade cu 35% în această săptămână
Profit.ro
Profit.ro
scris 7 oct 2018

Valoarea tranzacțiilor cu acțiuni pe segmentul principal al pieței de capital românești a scăzut cu aproape 35% în această săptămână, comparativ cu perioada precedentă, iar pe sistemul alternativ de tranzacționare (ATS) de peste 1,5 ori, conform datelor de pe site-ul Bursei de Valori București (BVB).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În perioada 1-5 octombrie 2018, pe segmentul principal al pieței s-au realizat 8.155 tranzacții, în valoare de 112,21 milioane lei, cu 119,82 milioane acțiuni, iar capitalizarea companiilor listate a urcat la 170,35 miliarde lei, potrivit Agerpres.

Acțiunile Băncii Transilvania conduc în topul tranzacțiilor și în această săptămână cu 25,18 milioane lei, fiind urmate de titlurile OMV Petrom cu 22,62 milioane lei, BRD Groupe Societe Generale - 15,19 milioane lei, Fondul Proprietatea - 12,52 milioane lei și Romgaz - 12,37 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
bvb
actiuni
tranzactii