Căderea de pe Wall Street, ignorată pe bursa românească, unde Banca Transilvania ajunge la o nouă capitalizare record

Căderea de pe Wall Street, ignorată pe bursa românească, unde Banca Transilvania ajunge la o nouă capitalizare record
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 3 dec 2019

Deși indicele Dow Jones Average Industrial a avut astăzi o cădere de peste 500 de puncte, impactul a fost atenuat la Bursa de Valori București, unde indicii au pierdut numai un sfert de procent. Avansul pe noi maxime a acțiunilor Banca Transilvania este cauza principală a acestei performanțe.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Indicele principal al bursei românești a depășit pentru în prima ședință a acestei săptămâni reperul de 9.900 de puncte, care nu mai fusese trecut de peste 12 ani, însă, într-un comportament deja obișnuit al acestui trend, fiecare avans temerar pe noi maxime post-criză este amendat de o ședință de corecție. S-a întâmmplat și astăzi, însă declinul mai mic de un sfert de procent este o veritabilă performanță într-o zi de vânzăpri agresive pe activele de risc.

Indicele Dow Jones Average Industrial al Bursei de la New York a coborât cu sute de puncte. La un moment dat ajunsese să se tranzacționeze chiar și cu puțin peste reperul de 27.300 de puncte, cu aproape 900 de puncte sub maximul istoric atins nu mai departe de luna trecută.

Mecanismul de întrerupere a volatilității de la BVB, declanșat în premieră de un ordin de vânzare mare la SIF Banat-Crișana. Cum a arătat licitația-fulger de 3 minute CITEȘTE ȘI Mecanismul de întrerupere a volatilității de la BVB, declanșat în premieră de un ordin de vânzare mare la SIF Banat-Crișana. Cum a arătat licitația-fulger de 3 minute

În Europa, tendința a fost, de asemenea, negativă: -0,43% pentru indicele Euro Stoxx 50, -1,75% pentru indicele FTSE de la Londra, -1,03% pentru indicele CAC40 de la Paris, +0,19% pentru indicele DAX30 de la Frankfurt, -1,53% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, -0,74% pentru indicele BUX de la Budapesta și -0,37% pentru indicele PX de la Praga.

Este tabloul „roșu” sfidat de titlurile Băncii Transilvania (TLV), care, pe tranzacții de 10,88 milioane lei, reprezentând 88 milioane lei, reprezentând 43,69% din rulajul de 24,90 milioane lei (5,21 milioane euro) al pieței de acțiuni, au urcat cu 0,39%, până la prețul de 2,5800 lei/acțiune care conferă instituției de credit o capitalizare bursieră de 13,46 miliarde lei (2,82 miliarde euro), cea mai mare valoare de piață a băncii în cei 23 de prezență la cota BVB.

Isărescu îndeamnă la calm după explozia cursului de schimb: Dacă deficitul este de 4,4% din PIB, terminăm discuția despre cursul de schimb. Deficitul extern vine din cel fiscal CITEȘTE ȘI Isărescu îndeamnă la calm după explozia cursului de schimb: Dacă deficitul este de 4,4% din PIB, terminăm discuția despre cursul de schimb. Deficitul extern vine din cel fiscal

Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Société Générale (BRD), s-a corectat, în oglindă, cu 0,39%, până la prețul de 15,30 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 2,93 milioane lei. Este o mișcare de sens similar cu cele ale titlurilor aflate pe locurile 3-6 în topul activității de tranzacționare și care au dat direcția de ansamblu a pieței.

Astfel, indicele compozit BET Plus a aluncat cu 0,23% sub referință, iar indicele reprezentativ BET a suferit un recul de 0,24%, până la nivelul de 9.879,22 de puncte. Sub aspect tehnic, sesiunea de astăzi nu are nicio semnificație pentru trendul general ascendent, care rămâne intact, impulsul fiind o simplă retragere pe media mobilă exponențială de 5 zile (EMA5), cea care desemnează tendința pe termen scurt (momentum), așa cum se vede pe graficul atașat.

Căderea de pe Wall Street, ignorată pe bursa românească, unde Banca Transilvania ajunge la o nouă capitalizare record

Fondul Proprietatea (FP), în general conectat la mișcarile piețelor internaționale, nu a avut o ședință foarte negativă. Cotația s-a corectat cu 0,42%, până la prețul de 1,1900 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,66 milioane lei. Mai degrabă povestea rea s-a consumat pe titlurile SIF, care au subperformat pieței din punctul de vedere al dinamicii cotațiilor și au avut volume semnificativ scăzute, sub reperul de 650.000 de lei pentru cel mai lichid dintre acestea, SIF Transilvania (SIF3). Este o estompare cel puțin temporară a știrii privind eliminarea pragurilor de deținere care va intra în vigoare începând de anul viitor, după ce Parlamentul a votat luna trecută legea fondurilor de investiții alternative care abrogă legislația aferentă anterioară și care limita nivelul participațiilor. Acesta este și contextul în care indicele financiar BET-FI a fost tras în jos și a suferit un declin de 0,88%, până la nivelul de 46.203,79 de puncte.

Un recul ceva mai atenuat, dar tot peste media pieței, -0,46%, a avut și celălalt indice sectorial, BET-NG. Titlurile cu cel mai important procentaj în structura acestuia, OMV Petrom (SNP), a coborât cu 0,11%, până la prețul de 0,4400 lei/acțiune, pe fondul unor transferuri de 1,13 milioane lei.

La același capitol, titlurile Nuclearelectrica (SNN) s-au corectat semnificativ, cu 1,69%, până la prețul de 13,96 lei/acțiune, pe al 4-lea rulaj al pieței, de 1,25 milioane lei. Nu sunt urmare a unor vânzări antrenate de declinul piețelor externe, ci tot de o poveste internă, respectiv instituirea unui sechestru pe un număr de 67,07 milioane de acțiuni deținute de statul român la compania care operează centrala nuclear-electrică de la Cernavodă, pachet cu o valoare de piață, la nivelul închiderii de astăzi, de 936,60 milioane lei (196,03 milioane euro).

Pe același segment energetic, titlurile Romgaz Mediaș (SNG) au coborât cu 1,05%, până la prețul de 37,55 lei/acțiune, pe tranzacții de 1,11 milioane lei, iar titlurile Electrica (EL) au stațonat la prețul de 11,1000 lei/acțiune, pe volume echivalente cu aproximativ 982.000 de lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
nuclearelectrica