Câștig cu elicopterele. Profitul net trimestrial al IAR Brașov a explodat cu 50%. Achitări masive de datorii

Câștig cu elicopterele. Profitul net trimestrial al IAR Brașov a explodat cu 50%. Achitări masive de datorii
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 15 mai 2020

Producătorul de elicoptere IAR Brașov a realizat în primele 3 luni ale acestui an o cifră de afaceri netă de 99,31 milioane lei, cu 15,49% mai mare decât cea de 85,99 milioane lei de la T1 2019, iar profitabilitatea s-a ameliorat substanțial.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

IAR Brașov (IARV) a obținut în primul trimestru venituri totale din exploatare de 103,10 milioane lei, în urcare cu 7,64% față de cele de 95,78 milioane lei din perioada similară a anului trecut. În același interval de raportare, cheltuielile totale de exploatare s-au majorat într-o dinamică mai redusă, cu 1,35%, la 88,14 milioane lei, de la 86,96 milioane lei.

Astfel, profitul din exploatare al producătorului de elicoptere a crescut cu 69,61%, la 14,96 milioane lei, de la 8,82 milioane lei. Impactul a fost negativ la nivelul rezultatului financiar, respectiv o pierdere de aproximativ 517.000 de lei, comparativ cu un câștig financiar de 1,14 milioane lei la T1 2019. De asemenea, profitul net a crescut cu 50,71%, la 12,72 milioane lei, de la 8,44 milioane lei. Pe întreg anul 2019, câștigul net raportat era de 49,84 milioane lei, dar mai degrabă a dezamăgit piața când a alocat doar 37,21% din această sumă pentru plata de dividende.

Trepidațiile bursiere aduse de noul coronavirus majorează cu 55% profitul net trimestrial al Bursei CITEȘTE ȘI Trepidațiile bursiere aduse de noul coronavirus majorează cu 55% profitul net trimestrial al Bursei

Activele totale ale IAR Brașov erau, la data de 31 martie, de 307,72 milioane lei, cu 10,38% mai mici decât cele de 343,36 milioane lei, prinse în bilanț la sfârșitul anului trecut. În același răstimp, însă, datoriile totale curente au fost tăiate masiv cu 60,75%, la 31,18 milioane lei, de la 79,45 milioane lei. Într-un ritm atenuat, -1,67%, s-au redus și datoriile totale pe termen lung, la 5,29 milioane lei, de la 5,38 milioane lei.

IAR Brașov, companie controlată de statul român prin Ministerul Economiei, cu o participație de 64,89%, este listată la cota pieței reglementate de la Bursa de Valori București. La ultimul preț de închidere al titlurilor sale, de 13,00 lei/acțiune, capitalizarea de piață a societății este de 245,42 milioane lei (50,73 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
iar brasov
elicoptere
bvb
bursa