Ce nu s-a mai auzit de la Starbucks

Ce nu s-a mai auzit de la Starbucks

Sursa foto: starbucks.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 24 ian 2016

Lanțul de cafenele Starbucks a raportat rezultate trimestriale record, iar compania își continuă procesul de extindere cu peste 500 noi magazine deschise în intervalul raportat. Veniturile nete trimestriale au urcat cu 12% la un record de 5,4 miliarde dolari, iar traficul este în creștere. "Este nemaiauzit", spune președintele corporației, Howard Schultz.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

O creștere a venitului operațional cu 15% la un nivel record de 1,1 miliarde dolari și o majorare tot de 15% a câștigului pe acțiune în primul trimestru al anului fiscal 2016. Acestea sunt rezultatele cu care Starbucks vine în fața acționarilor potrivit Business Wire.

Vânzările au crescut cu 9% în America și cu 4% în regiunea Asia-Pacific, unde compania a deschis 281 de magazine noi din cele 528 cafenele inaugurate la nivel global în intervalul menționat.

Într-o intervenție pentru CNBC, CEO-ul companiei, Howard Schultz, a spus că acestea sunt cele mai bune rezultate trimestriale de la listarea acesteia în urmă cu 24 de ani. El vede un potențial imens de creștere în China, unde Starbucks are 2.000 de puncte de vânzare deschise în 100 de orașe, iar ritmul va fi de inaugurare a câte 500 astfel de facilități pe an în fiecare din următorii cinci ani.

"Viitorul Starbucks Coffee va fi în China și la nivel global. Compania nu a fost niciodată mai puternică și brandul nicicând mai reelvant. Este o poveste pe termen lung", a declarat Schultz. Traficul este încă și mai ridicat decât numărul de cafele vândute, iar ratele de creștere sunt substanțiale și în SUA. "Este nemaiauzit", a afirmat șeful companiei.

Partea goală a paharului o reprezintă impactul pe care l-a avut asupra vânzărilor în Europa atentatul de la Paris, însă Schultz nu vede motive ca și business-ul european să-și revină în trimestrele următoare.

Starbucks (SBUX) este listată pe Bursa de la New York, iar la prețul de 59,17 dolari pe acțiune, capitalizarea companiei se ridică la 87,86 miliarde dolari.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
starbucks
bursa
cafea