CEO-ul Pfizer și-a vândut 62% din acțiuni în aceeași zi în care compania a anunțat rezultatele studiului vaccinului COVID-19

CEO-ul Pfizer și-a vândut 62% din acțiuni în aceeași zi în care compania a anunțat rezultatele studiului vaccinului COVID-19
Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 11 nov 2020

CEO-ul Pfizer, Albert Bourla, a vândut 62% din acțiunile sale în companie în aceeași zi în care producătorul de medicamente a anunțat rezultatele studiului vaccinului COVID-19.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Bourla a vândut, luni, acțiuni de 5,6 milioane de dolari, ca parte a unui plan de tranzacționare prestabilit adoptat pe 19 august, conform Business Insider.

Vânzarea de acțiuni a fost efectuată la prețul de 41,94 dolari pe acțiune, aproape de cel mai mare preț din acest an.

"Bourla a autorizat vânzarea acestor acțiuni pe 19 august 2020, cu condiția ca acțiunile să fie cel puțin la un anumit preț", a declarat un purtător de cuvânt al Pfizer.

EXCLUSIV Un nou jucător vine la bursă - Gheorghe Iaciu inițiază o afacere cu apartamente de închiriat. „Dacă există interes, putem construi sute de apartamente de închiriat.“ CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Un nou jucător vine la bursă - Gheorghe Iaciu inițiază o afacere cu apartamente de închiriat. „Dacă există interes, putem construi sute de apartamente de închiriat.“

Luni, Pfizer a anunțat că, potrivit datelor disponibile, vaccinul la care lucrează alături de BioNTech poate preveni peste 90% din îmbolnăvirile cu Covid-19.

Anunțul a ridicat acțiunile Pfizer cu aproape 15%.

viewscnt
Afla mai multe despre
stoxx 600
actiuni europene
bursa
burse europene
coronavirus
vaccin covis