CONFIRMARE DOCUMENT Senatul a adoptat noua formă a Fondului Suveran, cu mai puține companii. La cererea Eurostat, Fondul nu va avea garanții guvernamentale și va putea vinde pachete majoritare la companii de stat

CONFIRMARE DOCUMENT Senatul a adoptat noua formă a Fondului Suveran, cu mai puține companii. La cererea Eurostat, Fondul nu va avea garanții guvernamentale și va putea vinde pachete majoritare la companii de stat
Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 18 apr 2018

Senatul a adoptat proiectului modificat al Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI), după ce Eurostat a cerut Guvernului ca viitorul Fond să nu beneficieze de garanții guvernamentale sau de alte forme de sprijin din partea statului. Forul european a mai cerut autonomie de decizie, cu eliminarea prevederilor care duc la intervenția sau controlul statului. În consecință, Guvernul a solicitat reducerea drastică a listei de companii de stat incluse în FSDI, luând în calcul riscul ca statul să piardă, în aceste condiții, calitatea de acționar majoritar la aceste companii, confirmând astfel informațiile transmise anterior de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Profit.ro a prezentat în premieră proiectul Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții, unul dintre argumentele care au stat la baza dărâmării Guvernului Grindeanu. Proiectul a fost elaborat de Mihai Tudose pe vremea când era ministru al Economiei în Cabinetul Grindeanu, dar nici când a ajuns prim-ministru Tudose nu l-a aprobat în Guvern. 

PSD a încercat, ulterior, în Parlament, printr-un proiect de lege semnat inclusiv de liderul social-democrat Liviu Dragnea, înființarea FSDI, pe care Guvernul Tudose a întârziat să-l aprobe, trimițându-l în schimb la Eurostat pentru aviz. Față de varianta inițială a Fondului, numărul de companii incluse în acesta fost majorat de la 27, în varianta inițială, la 89, iar aportul în numerar, reprezentând venituri din privatizare la capitalul social al Fondului, este crescut mai mult decât semnificativ, de la 1,85 miliarde lei la 9 miliarde de lei.

Proiectul cu noua listă de companii a fost adoptat miercuri de Senat.

Cumpără străinii? Acțiuni tradițional preferate de nerezidenți au adunat peste jumătate din rulajul bursei CITEȘTE ȘI Cumpără străinii? Acțiuni tradițional preferate de nerezidenți au adunat peste jumătate din rulajul bursei

Profit.ro prezintă rezultatele celor mai recente negocieri cu Eurostat, conform documentelor oficiale ale Guvernului.

În primul rând, Fondul nu va trebuie să beneficieze de garanții guvernamentale sau de alte forme de sprijin din partea statului.

CONFIRMARE DOCUMENT Senatul a adoptat noua formă a Fondului Suveran, cu mai puține companii. La cererea Eurostat, Fondul nu va avea garanții guvernamentale și va putea vinde pachete majoritare la companii de stat

FSDI va trebui înființat ca societate cu activitate de intermediere financiară, care să respecte condițiile din metodologia UE, astfel încât să fie clasificat ca o companie în afara sectorului administrației publice de către Eurostat, respectiv să nu aibă impact pe deficit și datorie publică.

Pentru a fi evitată clasificarea FSDI în sectorul administrației publice, companiile de stat incluse în Fond trebuie să nu înregistreze pierderi și să nu fie deja clasificate în sectorul administrației publice.

Teodorovici consolează cinic administratorii pensiilor private. Contribuțiile la Pilonul II vor fi mai mici, dar vor putea fi plasate în mai multe tipuri de investiții CITEȘTE ȘI Teodorovici consolează cinic administratorii pensiilor private. Contribuțiile la Pilonul II vor fi mai mici, dar vor putea fi plasate în mai multe tipuri de investiții

În ce privește autonomia Fondului, Eurostat a solicitat eliminarea prevederii ca Adunarea generală a FSDI să decidă cu privire la emiterea de obligațiuni sau a orice alte împrumuturi, decizia urmând să rămână la nivelul Consiliului de Supraveghere.

Guvernul a semnalat că, prin înstrăinarea în condiții nerestrictive a acțiunilor companiilor de către Fond, există riscul ca statul să piardă rolul de acționar majoritar la unele companii de stat.

De altfel, ministrul Finanțelor Publice a confirmat că FSDI va decide, fără aprobarea autorităților, vânzarea chiar și a unor pachete majoritare la companiiile de stat.

”E un element esențial din partea Eurostat ca acest Fond să rămână în afara bugetului. (...) Statul nu este cel care să decidă vânzarea unui anumit număr de acțiuni, aceste este elementul cel mai important, pentru că înainte era o condiție, nu mai mult de 49%”, a arătat Teodorovici.

Astfel, din proiect a fost aliminată prevederea confor căreia FSDI nu poate încheia acte juridice de înstrăinare a unor acțiuni prin care statul să își piardă calitatea de acționar majoritar.

Puterea își respinge, în primă etapă, proiectul care interzice românilor să cumpere mai mult de o mașină second-hand la 2 ani CITEȘTE ȘI Puterea își respinge, în primă etapă, proiectul care interzice românilor să cumpere mai mult de o mașină second-hand la 2 ani

Prin urmare, Guvernul a transmis Parlamentului reducerea de la 89, cât prevedea ultima variantă a proiectului, la 23 a numărului de companii care să constituie capitalul inițial al FSDI. Din lista inițială de 27 de companii au fost eliminate Biofarm, Societatea Națională a Sării, Compania de Investiții pentru Turism și Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie.

CONFIRMARE DOCUMENT Senatul a adoptat noua formă a Fondului Suveran, cu mai puține companii. La cererea Eurostat, Fondul nu va avea garanții guvernamentale și va putea vinde pachete majoritare la companii de stat

Conform noului proiect avizat de senatori, Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI) va primi din partea statului participații, minoritare sau majoritare, la doar 23 de companii, dar și aport în numerar la capitalul social de doar 1,85 miliarde de lei, care ar urma să fie vărsat treptat, pe parcursul a trei ani, și nu de 9 miliarde de lei, cum era prevăzut în proiectul asumat de majoritatea parlamentară.

O altă solicitare a Eurostat, aprobată la solicitarea Guvernului, este ca maximum 2 membri din Consiliul de Supraveghere să fie funcționari publici sau reprezentanți ai autorităților statului, în timp ce numirea membrilor Consiliului nu va mai fi exceptată de la prevederile ordonanței privind managamentul corporativ al companiilor de stat.

Întreaga activitate a FSDI nu va mai fi exceptată, de altfel, de la obligația selectării angajaților și funcționării conform procedurilor de mangament corporativ, cu exccepția prevderilor referitoare la remunerarea membrilor Consiliului de Supraveghere.

CONFIRMARE DOCUMENT Senatul a adoptat noua formă a Fondului Suveran, cu mai puține companii. La cererea Eurostat, Fondul nu va avea garanții guvernamentale și va putea vinde pachete majoritare la companii de stat

Numirea membrilor Consiliului de Supraveghere nu va mai fi aprobată de Parlament, iar președintele Consiliului nu va mai fi obligat să prezinte rapoarte în plenul legislativului.

De asemnea, în noua formă a proiectului FSDI au fost incluse o serie de prevederi menite să prevină practici anticoncurențiale.

CONFIRMARE DOCUMENT Senatul a adoptat noua formă a Fondului Suveran, cu mai puține companii. La cererea Eurostat, Fondul nu va avea garanții guvernamentale și va putea vinde pachete majoritare la companii de stat

După votul în Senat, proiectul de constituire a FSDI va fi transmis și Camerei Deputaților pentru adoptare, Guvernul estimând că Fondul ar putea deveni operațional la finele acestui an.  

Chiar și în aceste condiții, conform documentelor citate, Eurostat va fi notificat cu privire la noua formă a proiectului de lege, urmând să monitorizeze ex-ante înființarea acestuia, dar și ulterior activitățile acestuia pe piața de capital.

viewscnt
Afla mai multe despre
fsdi
eurostat
companii
stat
guvern
actiuni
majoritar
guvern
proiect
lege
senat
adoptare