CONFIRMARE Mihai Fercală, șeful de peste 20 de ani de la SIF Transilvania, a fost votat ca președinte al Depozitarului Central

CONFIRMARE Mihai Fercală, șeful de peste 20 de ani de la SIF Transilvania, a fost votat ca președinte al Depozitarului Central
scris 12 nov 2018

Adunarea Generală a Depozitarului Central a votat astăzi componența noului Consiliu de Administrație, care va fi prezidat de Mihai Fercală, președintele directoratului de la SIF Transilvania. Reprezentanții celor 5 SIF-uri au fiecare câte un loc în board, iar celelalte 4 aparțin unor reprezentanți în CA al Bursei de Valori București.

Mihai Fercală, cel care a luptat foarte puternic în ultimii ani pentru a păstra șefia executivă de la SIF Transilvania (SIF3), ar urma să devină, în cazul primirii avizului supraveghetorului pieței, președinte al Depozitarului Central, instituția care asigură operațunile post-tranzacționare și de registru pentru Bursa de Valori București. Profit.ro a anunțat de la începutul acestei luni, în premieră, că erau foarte mari șanse ca Fercală să ocupe poziția de frunte la Depozitar.

De ce este important. Mandatul următor este unul cheie pentru Depozitarul Central, instituție care urmează să aibă un rol principal în realizarea proiectului de realizare a proiectului unei contrapărți centrale românești, precondiție necesară pentru consitituirea unei piețe a derivatelor.

Decisiv au cântărit în Adunarea Generală a Acționarilor de la Depozitarul Central voturile operatorului de piață Bursa de Valori București (BVB), care deține 70% din participațiile de la Depozitar și care au venit încredințate de Consiliului de Administrație. Astfel, Fercală a obținut aproximativ 91% din voturi atât pentru a ocupa o poziție în boardul de la Depozitar, cât și pentru a deveni președinte, potrivit declarațiilor pentru Profit.ro ale unor surse prezente la AGA.

Este cel mai mic număr de voturi cu excepția celui de 90% din opțiunile exprimate, obținut de Robert Pană, cel care se află în board-ul BVB din partea Swiss Capital.

CONFIRMARE Condiționat de susținerea partenerilor de coaliție și de Bruxelles, Ministerul Finanțelor a rescris proiectul Fondului Suveran fără a-l mai scuti de criteriile managementului corporativ CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Condiționat de susținerea partenerilor de coaliție și de Bruxelles, Ministerul Finanțelor a rescris proiectul Fondului Suveran fără a-l mai scuti de criteriile managementului corporativ

Cele mai multe voturi, aproximativ 97%, le-a avut James Turnbull, din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Au mai fost aleși Adrian Simionescu din partea SIF Munteania (SIF4), Laurențiu Riviș a SIF Banat-Crișana (SIF1), Cristian Bușu, reprezentând SIF Oltenia (SIF5), Cecilia Manta, din partea SIF Moldova (SIF2), iar din partea Bursei de Valori București au fost aleși directorul general Adrian Tănase și Cecilia Manta care ocupă loc în cea de la BVB din partea BRD Groupe Société Générale.

Lucian Anghel, președintele Consiliului de Administrație al BVB, a comunicat chiar în ședință că își retrage candidatura. Motivul nu a fost concret exprimat, dar probabil șeful administrativ al Bursei nu a vrut să lase loc speculațiilor care s-ar fi făcut că a obținut o poziție la Depozitar în primul rând urmare a unui vot pentru care el însuși a avut mandatul principal.

Operațiunea \ CITEȘTE ȘI Operațiunea "Dividende de la companiile de stat pentru gaura din buget", episodul 4. Guvernul merge și la Transelectrica

Fercală ar urma să ocupe poziția de șef al Depozitarului Central în urma obținerii unui aviz al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), instituție cu care directorul de la SIF Transilvania a intrat de mai multe ori în conflict în ultimii ani, inclusiv prin litigii în justiție.

În ultimii 3 ani, pe rolul instanțelor de judecată au fost multiple litigii între Fercală și ASF, pornite de la decizii ale Autorității cu care șeful de la SIF Transilvania nu a fost de acord, cea mai importantă dintre acestea fiind una care i-a frânat temporar accesul în directorat în urmă cu 2 ani și jumătate.

Decizii punctuale ale ASF favorabile unor contestatari ai lui Fercală din acționariatul SIF Transilvania și din Consiliul de Supraveghere au pus paie peste un foc ce încă nu este pe deplin stins. La Adunarea Generală a Acționarilor de bilanț din primăvară cel care vrea să devină președintele Depozitarului acuza ASF - nici mai mult, nici mai puțin – decât că a contribuit la „sprijinirea unui grup infracțional”, care dorește să diminueze valoarea SIF-ului.

În urma alegerilor, Marius Moldovan, cel care a ocupat poziția de președinte al Consiliului de Administrație al Depozitarului Central tot din partea SIF Transilvania, va părăsi funcția pe care a ocupat-o într-un mandat în care s-a realizat conectarea la sistemul de decontare european Target2 Securities, s-au realizat primele emisiuni de obligațiuni decontate în euro și a fost implementat serviciul unic de distribuție al dividendelor direct către portofoliile clienților.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
mihai fercala
sif transilvania
bvb
bursa
sif muntenia
depozitarul central
swiss capital