Cu activitatea restrânsă, producătorul de componente auto Compa raportează o prăbușire cu peste 40% a veniturilor și trece pe pierdere

Cu activitatea restrânsă, producătorul de componente auto Compa raportează o prăbușire cu peste 40% a veniturilor și trece pe pierdere

Sursa foto: Ana Baraulia / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 28 aug 2020

Afacerile producătorului de componente Compa au scăzut în primul semestru cu 41,83%, la 235,51 milioane lei, de la  404,90 milioane lei în perioada similară a anului trecut, în contextul în care din lipsa comenzilor compania și-a trimis salariații acasă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Compa Sibiu (CMP), societate suficient de relevantă în domeniu cât să atragă în acționariat chiar și fondul suveran al Norvegiei, și-a redus cu 41,21% veniturile totale din exploatare, la 241,51 milioane lei, de la 410,82 milioane lei în primele 6 luni ale anului trecut. „Puternic racordată la industria auto din cadrul Uniunii Europene, Compa a avut în cursul Semestrului 1 din 2020 și cu deosebire în Trimestrul 2 2020 o scădere dramatică a producției realizată, respectiv a cifrei de afaceri”, spune compania în raportarea semestrială.

Într-adevăr, livrările la export s-au prăbușit cu 47,80%, la 168,31 milioane lei, de la 322,43 milioane lei. În același timp, cheltuielile totale au suferit un declin de 36,74%, la 243,51 milioane lei, de la 384,95 milioane lei. Încă din luna martie, Compa a trimis un mare număr de muncitori în șomaj tehnic și chiar până la finalul lunii august societatea cu un program redus de 4 zile de muncă pe săptămână și cu restrângeri pentru departamentele pentru care nu există comenzi.

Nuclearelectrica și-a majorat cu 18% profitul în primul semestru, în principal ca urmare a reducerii cheltuielilor CITEȘTE ȘI Nuclearelectrica și-a majorat cu 18% profitul în primul semestru, în principal ca urmare a reducerii cheltuielilor

În primul semestru, compania raportează o pierdere de 4,05 milioane lei, față de profitul net de 23,75 milioane lei. La T1, Compa afișa un câștig net de 5,93 milioane lei. Anul trecut, societatea a avut un rezultat net de 33,24 milioane lei și, pentru a-și asigura tamponul de resurse în actuala criză, a ales să nu distribuie dividende chiar dacă a primit o solicitare în acest sens pentru ordinea de zi a AGA de bilanț din partea unui acționar minoritar relevant, respectiv fondul de pensii de la Pilonul II administrat NN.

La data de 30 iunie, activele totale ale Compa Sibiu se situau la 665,17 milioane de lei, în scădere cu 8,07% față de cele de 723,60 milioane lei înregistrate la finele anului trecut. Datoriile totale au fost reduse în intervalul analizat cu 21,76%, la 194,59 milioane lei, de la 248,71 milioane lei.

Compa Sibiu produce componente auto pentru mărci precum BMW, Mercedes, Peugeot, Renault, Audi, Ford, Fiat, Citroën, Toyota, VW, GM, Porsche si Kia. Compania este controlată în proporție de 19,00% de directorul general Ioan Deac, în timp ce directorul economic, Ioan Miclea, deține o participație de 18,75%. La ultimul preț de închidere de la BVB al titlurilor Compa, de 0,5900 lei/acțiune, compania are o capitalizare bursieră de 129,10 milioane lei (26,66 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
compa
bvb
bursa