Cu dispute în interiorul acționariatului, Prebet își majorează cu peste 50% profitul net anual

Cu dispute în interiorul acționariatului, Prebet își majorează cu peste 50% profitul net anual
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 25 feb 2021

Cifra de afaceri netă a fabricantului de produse din beton Prebet a fost relativ constantă în 2020, de 41,36 milioane lei, însă profitabilitatea s-a ameliorat substanțial. Compania merge bine, însă are dispute în interiorul acționariatului.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Prebet Aiud (PREB) a realizat anul trecut venituri totale din exploatare de 44,91 milioane lei, în creștere cu 10,64% față de cele de 40,59 milioane lei din 2019. În același interval de raportare, cheltuielile totale de exploatare s-au mărit într-o dinamică mult mai redusă, +2,12%, la 35,17 milioane lei, de la 34,44 milioane lei.

Astfel, compania specializată în fabricarea produselor din beton a obținut un profit din exploatare de 9,73 milioane lei, cu 58,21% peste cel de 6,15 milioane lei din exercițiul financiar precendent. Amplitudinea a fost ceva mai redusă, de 51,51%, la nivelul profitului net, care a urcat la 8,53 milioane lei, de la 5,63 milioane lei. La 9 luni, câștigul era de 6,39 milioane lei.

Scăderea veniturilor din tranzitul internațional a redus profitul Transgaz cu 34% în 2020 CITEȘTE ȘI Scăderea veniturilor din tranzitul internațional a redus profitul Transgaz cu 34% în 2020

Este o companie cu rezultate bune, dar cu dispute în interiorul acționariatului. Nicolae Christopher Rațiu, fiul fostului candidat la președinția României în anul 1990, Ion Rațiu, a sesizat Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) că un grup de acționari din Bistrița ar fi depășit prin 3 firme care acționează concertat pragul de deținere de 33% care ar fi trebuit să atragă oferta de preluare obligatorie. El a comuinicat supraveghetorului pieței ceea ce identifică ca entități ce ar acționa concertat. UPDATE Reacția societății Anodin Assets poate fi citită în același articol.

Cu dispute în interiorul acționariatului, Prebet își majorează cu peste 50% profitul net anual

La data de 31 decembrie, Prebet avea active totale de 54,16 milioane lei, cu 14,33% peste cele de 47,37 milioane lei de la sfârșitul anului trecut. În același răstimp, datoriile pe termen scurt au crescut cu 9,28%, la 4,59 milioane lei, de la 4,20 milioane lei, iar datoriile pe termen lung au avut tendință ușor descendentă, fiind aproximativ 550.000 de lei. Prețul acțiunilor a explodat pe bursă la cumpăna dintre ani și la ultima cotație de închidere de 1,6550 lei/acțiune, capitalizarea bursieră a emitentului se situează la 75,39 milioane lei (15,46 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
prebet
bvb
bursa
beton
nicolae ratiu
asf