De ce a eșuat oferta Alro. Cererea internă a fost la susținere, însă au lipsit străinii. Ce spun investitorii

De ce a eșuat oferta Alro. Cererea internă a fost la susținere, însă au lipsit străinii. Ce spun investitorii

Sursa foto: Cogent / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 25 iul 2018

Încercarea rușilor de la Alro de a vinde pachetul majoritar la producătorul de aluminiu a eșuat după ce vânzătorii nu s-au întâlnit cu cererea din piață la prețul solicitat. Contextul volatil al legislației și reglementărilor interne, climatul negativ din piața de profil unde se aprinde un război tarifar și sentimentul slab din piață au împiedicat închiderea unei oferte cu o valoare de piață de până la 300 milioane de euro. Fondurile de pensii au realizat subscrieri de aproximativ o cincime din ofertă, dar străinii nu au fost aduși. Investitorii contactați de Profit.ro pun mai puțin eșecul pe seama companiei și cred că intermediarii au creat așteptări false reprezentanților acesteia. „I-au trombonit!”, spune unul dintre ei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

O ofertă publică secundară preț cât o tranșă de la FMI nu a putut fi absorbită la Bursa de Valori București, trădând o slăbiciune a pieței locale nu atât prin capacitatea de cataliza resurse interne, cât prin lipsa de atractivitate pentru investitorii nerezidenți.

Rușii care controlează combinatul de aluminiu Alro Slatina (ALR) nu au reușit, prin companiile Vimetco și Conef, să vândă pachetul majoritar de 53,77%, este adevărat, într-un context nefavorabil pentru industria de profil, cu o tendință de declin a prețului aluminiului în ultimele luni și un război tarifar declanșat de SUA.

Omer Tetik, Banca Transilvania, despre proiectele senatorului Zamfir: N-ar trebui să ne depărtăm de legislația din țări dezvoltate, dar nici băncile să joace împotriva clienților. „Și eu cred că anumite segmente din piață trebuie reglementate” CITEȘTE ȘI Omer Tetik, Banca Transilvania, despre proiectele senatorului Zamfir: N-ar trebui să ne depărtăm de legislația din țări dezvoltate, dar nici băncile să joace împotriva clienților. „Și eu cred că anumite segmente din piață trebuie reglementate”

Climatul de volatilitate al legislației și în domeniul reglementărilor indus de mediul politic în România a alimentat sentimentul slab din piață, spun investitorii instituționali și individuali contactați de Profit.ro. Chiar și în acest context nefavorabil, însă, cererea internă a existat.

Românii au făcut o oaste de strânsură pentru susținerea ofertei...

Potrivit unor surse din piața de capital, cea mai mare a parte a fondurilor de pensii, inclusiv cel puțin unul dintre cele mari, a plasat cotații ferme în oferta de la Alro, ordinul de mărime fiind de câteva zeci de milioane de euro.

Nu au fost numai fondurile de pensii. A existat interes și din partea altor investitori instituționali locali. Un reprezentant al unei societăți de administrare a activelor financiare declara pentru Profit.ro încă dinainte de amendarea prospectului de ofertă că va plasa ordin, însă nu mai sus de punctul de plecare al cotației din piața secundară înainte de anuțul operațiunii de piață, având oarecare temeri față de contextul în care se derulează oferta.

Dacă adăugăm la aceasta cele 681 ordine adunate pe tranșa de retail pentru achiziționarea a 9,44 milioane acțiuni – cu o valoare a plasamentelor de 37,76 milioane lei (8,11 milioane euro) – vedem că o cerere internă a existat ți aceasta era în măsură să susțină undeva între o cincime și o treime din ofertă. Amendarea prospectului, și conturarea unui sentiment slab, a determinat replierea inclusiv a jucătorilor locali. Aceștia și-au dat seama că strănii nu vin.

... dar străinii nu au venit

Deși Alro i-a desemnat conducători ai consorțiului de listare 2 jucători majori în piețele internaționale, Deutsche Bank și UBS, aceștia nu au reușit să asigure un flux de capital către ofertă care să se se întâlnească în cotații cu pretențiile vânzătorilor legate de preț.

EXCLUSIV Guvernul pregătește schimbări la programul de titluri de stat pentru populație - vrea să acorde drept de vânzare înainte de scadență CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Guvernul pregătește schimbări la programul de titluri de stat pentru populație - vrea să acorde drept de vânzare înainte de scadență

Investitorii instituționali locali, în general, se uită la subscrierile nerezidenților ca fiind foarte aproape de realitate. Astfel, dacă la nivel intern mai sunt mobilizări sau abordări influențate de sentimentul de a aparține pieței naționale, în schimb ar trebui să fie străinii cei care dau imaginea corectă a prețului unor acțiuni sau a unor oportunități de plasamente. În cazul ofertei Alro, indicația a fost negativă. Slaba participare a capitalului străin este cauza principală a eșecului operațiunii de piață închise săptămâna trecută.

Intermediarii nu au adus cu clienții cu banii. Investitori spun că s-au dus la emitent cu „tromboanele”

„Este incredibil!”, spune despre faptul că piața locală nu a putut absorbi o ofertă de 200-300 milioane euro Victor, investitor cu peste 20 de ani de experiență la BVB și acționar la Alro unde a cumpărat un pachet în urmă cu aproape 2 ani, la prețul de 1,20 lei/acțiune, la o treime din prețul minim al ofertei de 3,50 lei/acțiune indicat în prospectul amendat. Ieșirea eronată în piață a companiei apare cu atât mai greu de înțeles cu cât în parte operațională aceasta a arătat că este foarte bună.

Consideră că vânzătorilor le-au fost creată o imagine falsă asupra cererii din partea reprezentanților consorțiului de listare. „I-au trombonit!”, spune Victor. „Probabil că le-au zis: lasă că o rezolvăm noi!” Nu este o percepție unică. Un investitor instituțional afirmă că are aceeași viziune că brokerii au indus în eroare reprezentanții companiei asupra posibilității de a obține prețul cerut în actualele condiții de piață.

Ușor cu aluminiul pe scări...

Climatul este, într-adevăr, potrivnic. La London Metal Exchange contractele de vânzare la termen de 3 luni se află într-un declin accelerat în ultimele 3 luni, iar cotația a ajuns în zona de 2.000 de dolari pentru tona metrică, așa cum se vede pe graficul atașat care surprinde aceeași traiectorie pentru cotațiile futures.

De ce a eșuat oferta Alro. Cererea internă a fost la susținere, însă au lipsit străinii. Ce spun investitorii

Un reprezentant al unui fond de investiții vede un context nefavorabil și de aceea are o rpgnoză de venituri în scădere pentru Alro. Este motivul pentru care nu a participat la ofertă. Când a văzut prețul de 6,18 lei/acțiune ca nivel maxim a considerat drept nerealiste așteptările vânzătorilor și nici nu a mai stăruit să-și aprofundeze calculele, știind că nu va subscrie.

Nu toți investitorii au văzut lucrurile la fel. Un instituțional ne spune că la o analiză comparativă cu alte companii de profil listate, reieșea un discount de 40-50% pentru prețul la care se vindea pachetul majoritar la Alro. De aceea, inițial el și colegii săi nu se gândeau că oferta nu se va închide. Mizau pe participarea nerezidenților, însă aceștia nu au venit, se pare că nici măcar fondurile specializate în plasamente sectoriale pe piața metalelor.

Taxa de 1 leu pe ordinul executat alungă investitorii individuali exclusiv către acțiunile lichide. Piața AeRO arată tot mai mult ca o casă pustie, iar investitorii reclamă că nu-și află contrapartea „Stau cu ordinul ăla până mă plictisesc” CITEȘTE ȘI Taxa de 1 leu pe ordinul executat alungă investitorii individuali exclusiv către acțiunile lichide. Piața AeRO arată tot mai mult ca o casă pustie, iar investitorii reclamă că nu-și află contrapartea „Stau cu ordinul ăla până mă plictisesc”

Victor, la fel, nu consideră deplasate datele de evaluare fundamentală a companiei. Mai mult decât atât, i se pare „strigător la cer” că au reușit să se închidă în parametrii din punctul său de vedere mai puțin atractivi ofertele de la MedLife (M), Digi Communications (DIGI), Sphera Franchise Group (SFG), chiar și Purcari Wineries (WINE), companii care au și anunțat că nu vor da dividend, în condițiile în care Alro a avut remunerații generoase ale acționarilor în anii cu profituri substanțiale. „Chiar îmi pare rău că oamenilor ăstora nu le-a ieșit oferta.”

O „țeapă”... la Londra

Există, totuși, ceva care cade în sarcina vânzătorilor. Unul dintre motivele pentru care consorțiului de listare i-a fost greu să găsească investitori în piețele mari pentru Alro este faptul că rușii care dețin combinatul au un istoric mai puțin bun în piețele financiare internaționale.

Compania Vimetco (VICO) a fost listată pe bursa de la Londra în vara anului 2007, într-un context de „boom” în piața metalelor și cu multipli mai ridicați în piețele de acțiuni. A fost operațiune de piață de 524 milioane de dolari, din care 90 milioane dolari a rămas companiei. A fost o distrugere de capital pentru investitorii participanți întrucât certificatele de depozit (GDR) cumpărate în ofertă la prețul de 9,00 dolari pe unitate au ajuns să se tranzacționeze vara trecută, cu câteva zile înainte de delistare, la numai o treime din valoarea nominală, în zona de 0,03 dolari pentru un certificat, o scădere de peste 99%. Un investitor chiar a calificat drept „țeapă” ceea ce s-a întâmplat cu listarea Vimetco la Londra.

Oricât ar fi cumpărat investitorii, tot mai era de vândut

În piața locală Alro este o companie cunoscută. Investitorii institiuționali nu au avut aceeași reținere. Unul dintre ei a declarat pentru Profit.ro că la întâlnirile prealabile, compania i s-a părut foarte deschisă față de investitorii de portofoliu. De asemenea, acesta aprecia profesionalismul și cunoașterea pieței aluminiului de către conducerea companiei.

O ezitare a existat în rândul investitorilor față de faptul că și în cazul unei oferte închise cu succes, în cazul în care rușii ar viza un exit, mai rămâneau disponibile la vânzare pachete consistente (așa-numitul fenomen de „overhang”). Temerea era legată de faptul că prețul acțiunilor nu are perspective de ridicare atât timp cât o ofertă poate surveni pe termen mediu, eventual cu discount, după modelul celor făcute de Fondul Proprietatea (FP) la societățile din care voia să iasă.

Agonizant... Timpul trecea și mesajele nu veneau de la brokeri

Este o reținere care a existat dintru început, dar care a fost potențată de mersul ofertei. Dacă la început investitorii instituționali erau încrezători, treptat încrederea s-a erodat. Lipsa mesajelor din partea intermediarilor a mărit nervozitatea. Devenea clar că în „book” nu se întâmplă nimic. Spre exemplu la MedLife, periodic veneau mesaje că oferta a fost acoperită integral, că este un anumit nivel de suprasubscriere, că nivelul de preț minim a crescut și ordinul trebuie mutat. Aici, astfel de indicații au lipsit. Sentimentul a devenit tot mai slab, ne spun surse apropiate ofertei.

EXCLUSIV Orarul de tranzacționare va fi scurtat la BVB CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Orarul de tranzacționare va fi scurtat la BVB

Este contextul în care piața românească de capital a arătat slăbiciune. Ceea ce este mai descurajant pentru jucători este faptul că acest lucru se întâmplă atunci când creditarea crește, salariile se majorează, consumul este robust.

Unul din argumente a fost acela că oferta Alro a fost prea mare, însă Victor nu este de acord că un nivel de 200-300 milioane euro reprezintă un prag foarte ridicat: „La câți bani s-au prăduit în România, nu era o sumă care să nu poate să se adune...”

viewscnt
Afla mai multe despre
alro
bvb
bursa
medlife
sphera franchise
digi
purcari
deutsche bank
ubs
aluminiu