Deși și-a majorat cu un sfert afacerile semestriale, MedLife a obținut un profit net în scădere cu 5%

Deși și-a majorat cu un sfert afacerile semestriale, MedLife a obținut un profit net în scădere cu 5%
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 9 aug 2018

Furnizorul de servicii medicale MedLife a realizat în primele 6 luni din 2018 o cifră de afaceri de 373,55 milioane lei, cu 24,0% mai mare decât cea de 301,09 milioane lei din perioada similară a anului trecut, însă activitatea sporită nu s-a reflectat într-o profitabilitate mai mare.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

MedLife (M) a avut în prima jumătate a acestui an venituri operaționale de 375,52 milioane lei, în urcare cu 24,0% față de cele de 302,91 milioane lei de la S1 2017. În același interval de raportare, cheltuielile operaționale au urcat într-o dinamică, însă, și mai mare, +25,8%, la 358,46 milioane lei, de la 285,04 milioane lei, conform raportării din această dimineață a companiei.

În aceste condiții, MedLife a obținut un profit operațional în scădere cu 4,5%, de 17,06 milioane lei, comparativ cu cel de 17,87 milioane lei din primul semestru al anului trecut. La nivelul rezultatului net, acesta a coborît cu 5,1%, la 6,07 milioane lei, de la 6,40 milioane lei.

Profitul net al Hidroelectrica a crescut ca urmare a majorării producției de energie și a liberalizării complete a pieței CITEȘTE ȘI Profitul net al Hidroelectrica a crescut ca urmare a majorării producției de energie și a liberalizării complete a pieței

Listată la Bursa de Valori București în luna decembrie a anului 2016, MedLife se află într-un proces de extindere. În luna martie compania a anunțat că a cumpărat 80% din acțiunile operatorului medical Solomed din județul Argeș, iar în iunie în piață a venit știrea privind achiziția platformei online SfatulMedicului.ro.

Activele totale consolidate ale MedLife erau la data de 30 iunie de 729,96 milioane lei, cu 21,0% mai mari decât cele de 603,34 milioane lei de la 1 ianuarie. În același răstimp, datoriile totale s-au majorat cu 27,5%, la 555,44 milioane lei, de la 435,68 milioane lei.

Compania MedLife a fost fondată de familia Marcu, iar în urma unor operațiuni de piață de la finele anului trecut, aceasta a coborât sub nivelul de dețineri de 50%. Compania este singura dintre societățile cotate recent la BVB care se tranzacționează la valori peste prețul ofetei publice de listare. La ultimul preț de 30,00 lei/acțiune, capitalizarea bursieră a grupului se ridică la 664,35 milioane lei (143,09 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
medlife
bvb
bursa