Despăgubiri de aproape 1 mil. euro aprobate pentru cei peste 100 de păgubiți de la Harinvest

Despăgubiri de aproape 1 mil. euro aprobate pentru cei peste 100 de păgubiți de la Harinvest
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 23 sep 2015

Fondul de Compensare a Investitorilor a aprobat, luni, lista de 102 persoane prejudiciate de Harinvest SA, pe care a trimis-o  Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). În termen de cinci zile de la validarea ASF, va începe distribuirea despăgubirilor. Acordate în limita a 20.000 de euro pentru un păgubit, acestea totalizează 4,26 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

După aproape doi ani de așteptări, investitorii păgubiți într-unul dintre marile scandaluri ale pieței de capital românești, cel de la casa de brokeraj Harinvest din Râmnicu Vâlcea, urmează să primească despăgubiri în limita a 20.000 de euro prevăzută de sistemul de compensare.

102 persoane și două societăți se regăsesc pe lista trimisă către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și administratorul judiciar al insolvenței Harinvest de Fondul de Compensare a Investitorilor. Consiliul de Administrație al Fondului a aprobat, luni, în prezența unanimă a membrilor săi, lista de plată în compensare a investitorilor prejudiciați, conform hotărârii instituției.

Potrivit acestei liste, obținute de Profit.ro, 27 de persoane ar urma să încaseze suma maximă de 89.274 lei, plafonul stabilit de sistemul de compensare. Alți trei foști clienți ai Harinvest vor primi marginal sub acest reper, însă sunt și cazuri de clienți care au avut plasamente mici, pentru care valoarea recuperată nu este departe de salariul mediu pe economie. Efortul total de despăgubire al Fondului de Compensare a Investitorilor, instituție a pieței de drept privat, se ridică la 4,26 milioane lei.

"Este o mare bucurie pentru că putem să facem câțiva pași înainte", a declarat, pentru Profit.ro, Aurel Marinescu, unul dintre păgubiții din dosar, arătând că este încă nemulțumit, totuși, având în vedere suma pentru care a reclamat furtul. Conform datelor obținute de la Depozitarul Central, în ziua de 22 august 2013, de la desk-ul Harinvest acestuia i-au fost vândute aparent abuziv un milion de acțiuni Fondul Proprietatea (FP), pachet echivalat la actuala valoare de piață la aproximativ 750.000 lei.

"Nu se făcea absolut nimic fără aprobarea Depozitarului. Nu îi las pe ăștia", a mai spus pensionarul din Râmnicu Vâlcea, care în repetate rânduri afirmase că va folosi banii de la Fondul de Compensare pentru a-și recupera, prin decizie în justiție, întregul prejudiciu. 

Harinvest, casă de brokeraj periferică în peisajul bursier românesc, a intrat în faliment la sfârșitul anului 2013, în condițiile în care mulți dintre clienții acesteia au reclamat devalizarea portofoliilor lor de acțiuni, prin vânzări presupus abuzive operate de la desk-ul intermediarului din Râmnicu Vâlcea, conform contractelor de tip sell-out încheiate la Depozitarul Central și aflate în posesia Profit.ro.

Aparent, banii rezultați din lichidarea deținerilor păgubiților care fac obiectul deciziei de compensare aprobate luni au fost utilizați pentru acoperirea unor pierderi estimate de păgubiți la 23,58 milioane lei, apărute pe segmentul produselor structurate emise de Erste și rostogolite în contraparte cu BCR în cea mai mare parte a anului 2013, după cum reiese dintr-un istoric de tranzacționare al Harinvest. Prejudiciul total reclamat de clienți Harinvest care nu au legătură cu acționariatul este de 12,49 milioane de lei, pierderile reclamate de clienți care au legătură cu acționariatul - 6,8 milioane de lei, iar pierderile raportate de Harinvest - 4,27 milioane de lei (în special din pachetul de acțiuni deșinut la operatorul de piață BVB). 

ASF a aplicat multiple sancțiuni în acest caz, atât împotriva Harinvest, cât și a BCR, SSIF Broker Cluj și Depozitarului Central. De asemenea, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) derulează propria anchetă penală.

viewscnt
Afla mai multe despre
fraudă
harinvest
bursă
investitori
despăgubiri
asf
depozitar