Dragnea reacționează la informațiile Profit.ro despre AGA de la Zentiva: ANAF și alte autorități să intervină!

Dragnea reacționează la informațiile Profit.ro despre AGA de la Zentiva: ANAF și alte autorități să intervină!
Profit.ro
Profit.ro
scris 4 mai 2017

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a reacționat la articolul Profit.ro privind Adunarea Generală a Acționarilor de la Zentiva, în care au fost formulate acuzații de conflict de interese și deturnare a profiturilor către majoritarul Sanofi, arătând că ANAF-ul și alte autorități ar trebui să intervină în cazul unor astfel de acuzații: "Când se încalcă legea, instituțiile statului trebuie să acționeze!".

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Profit.ro a anunțat ieri în exclusivitate că fondul de investiții finlandez KJK și fondurile administrate de NN au ridicat, în Adunarea Generală a Acționarilor de bilanț de la Zentiva, probleme care țin de politicile prețurilor de transfer. Vânzarea prin majoritarul Sanofi, contracte de subînchiriere, detașarea forței de muncă și cheltuieli denunțate ca nereale sunt indicate ca metode de deturnare a câștigurilor către grupul francez. Un participant la AGA spune că, potrivit calculelor sale, profitul EBITDA ar trebui să fie cu aproape 50 milioane lei mai mare. „Faptul că multinaționalele ne fură profiturile în țara asta, eu, ca mic acționar la Zentiva, chiar observ chestia asta.”

Fără aceste aparente deturnări, prețul pe bursă al acțiunilor Zentiva România ar fi trebuit să fie de aproximativ 4 lei, aproape dublu, față de nivelul de 2,23 lei/acțiune al închiderii de ieri de la BVB, spun cei de la KJK. Întârzierea plății creanțelor de către entitățile afiliate și cheltuieli considerate de fondul finlandez ca fiind pentru „operațiuni nereale” au fost puncte de dezbatere care au mărit tensiunea între părți.

Șefii au fost denunțați ca "agenți dubli" Sanofi-Zentiva, au fost discuții despre sediul inexistent al companiei, iar Adunarea a fost presărată de momente de rumoare atunci când nu au fost răspunsuri despre cine plătește anumiți angajați sau cine ocupă poziția de director financiar al societății. Nici auditorul Ernst & Young nu a scăpat nechelfănit, acestuia imputându-i-se că nu a informat toți acționarii asupra unor elemente care induc riscuri pentru companie.

EXCLUSIV BCR, evaluată de Deloitte mult sub prețul dat de piață pentru BT și aproape de cel al BRD. SIF Oltenia a dat cu piciorul la 120 milioane euro cash CITEȘTE ȘI EXCLUSIV BCR, evaluată de Deloitte mult sub prețul dat de piață pentru BT și aproape de cel al BRD. SIF Oltenia a dat cu piciorul la 120 milioane euro cash

Astăzi, Liviu Dragnea, liderul PSD, partid care, ca și PNL, a lansat recent un asalt pentru impozitarea în țară a multinaționalelor, a reacționat pe Facebook, cerând intervenția Fiscului și a altor autorități.

"Am citit în presă despre nemulțumirile acționarilor unor firme din România care sunt deținute de mari grupuri multinaționale. Ei se plâng de faptul că profiturile obținute aici sunt transferate, prin operațiuni fictive, către grupurile din afară care dețin pachetul majoritar. Scad astfel artificial și dividendele acționarilor minoritari din România, și taxele datorate către statul român. Susțin categoric orice investiție străină onestă în România! Dacă însă se recurge la operațiuni fictive, pentru a eluda plata taxelor în România, atunci cred că ANAF-ul și alte autorități ar trebui să intervină. Când se încalcă legea, instituțiile statului trebuie să acționeze la fel de ferm, indiferent de forța sau anvergura unei companii", afirmă Dragnea.

Luna trecută, Profit.ro a anunțat că Fond de Pensii Administrat Privat NN, care deține 5,7% din capitalul producătorului de medicamente Zentiva București, aflat în portofoliul grupului francez Sanofi, dar care urmează să fie vândut, a cerut, printre altele, angajarea unui auditor care să redacteze un raport privind expunerea financiară a societății la dosarele prețurilor de transfer și la relațiile cu entitățile afiliate.

Potrivit celor mai recente raportări, grupul farmaceutic francez Sanofi-Aventis deține direct și indirect 81,6% din acțiunile Zentiva.

La finalul anului trecut, acționarul majoritar al companiei Zentiva, grupul francez Sanofi, a anunțat că scoate la vânzare divizia de medicamente generice Zentiva, din care face parte și fabrica din România.

În România, grupul francez Sanofi este prezent cu două entități juridice distincte - Sanofi-Aventis România și Zentiva.

viewscnt
Afla mai multe despre
zentiva romania
sanofi
kjk
nn group
pensii
liviu dragnea
asf
razvan lefter