După șocul din pandemie, Aerostar începe greu și anul 2021

După șocul din pandemie, Aerostar începe greu și anul 2021
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 14 mai 2021

Compania din domeniul aviatic Aerostar Bacău și-a redus afacerile trimestriale cu o cincime.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Aerostar (ARS) a realizat în primul trimestru venituri totale operaționale de 91,64 milioane lei, cu 18,59% mai mici decât cele de 112,57 milioane lei din perioada similară a anului trecut. Cheltuielile totale operaționale ale companiei care face, de asemenea, parte ca furnizor autorizat din lanțul global de furnizare Raytheon pentru sistemele Patriot au fost reduse cu 19,65%, la 72,47 milioane lei, de la 90,20 milioane lei la T1 2020.

Profitul net a suferit un declin de 11,21%, la 19,25 milioane lei, de la 21,68 milioane lei. Pe întreg anul trecut câștigul net a fost de 38,44 milioane lei, iar din acesta au fost distribuite dividende cu randament mai mic de 3%.

Acțiunile AAGES explodează la bursă după raportarea trimestrială CITEȘTE ȘI Acțiunile AAGES explodează la bursă după raportarea trimestrială

La data de 31 martie, activele totale ale Aerostar, companie care asigură servicii de întreținere și reparații inclusiv pentru flota românească de avioane de lupte F-16, se ridicau la 580,28 milioane lei, fiind cu 6,07% mai mari decât cele de 547,05 milioane lei de la sfârșitul anului trecut. În același interval de raportare, datoriile totale s-au majorat cu 41,85%, la 62,40 milioane lei, de la 43,99 milioane lei.

Aerostar, companie care este deținută în proporție de 71,30% de Iarom SA, fosta Centrală Națională a Industriei Aeronautice din România, este listată la Bursa de Valori București, unde, la ultimul preț de închidere, de 4,6000 lei/acțiune, are o capitalizare de piață a companiei care se ridică la 700,47 milioane lei (142,18 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
aerostar
bvb
bursa
airbus
boeing
raytheon