Electrica SA și-a majorat profitul cu 35% în 2018

Electrica SA și-a majorat profitul cu 35% în 2018
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 28 feb 2019

Grupul Electrica SA a înregistrat în 2018 un profit net consolidat de 230 milioane lei, în creștere cu aproximativ 35% față de profitul raportat în anul precedent.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

În ceea ce privește profitul net individual, acesta a fost de 298 milioane de lei, cu aproximativ 17% peste cel raportat în 2017.

Pe 19 februarie, Consiliul de Administrație al companiei de furnizare și distribuție energie electrică a aprobat valoarea consolidata a Planului de Investiții (CAPEX) al Grupului pentru anul 2019, în suma totală de 739 milioane lei, din care 710 milioane lei reprezintă planul de investiții al filialelor de distribuție.

Electrica precizează că valoarea de 608 milioane lei publicată de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) pe 12 februarie “reprezintă planul de investiții ce trebuie puse în funcțiune de operatorii de distribuție ai Grupului Electrica în decursul anului 2019”.

Teodorovici - BNR: Prețurile în România să fie afișate exclusiv în lei și, eventual, cu echivalent în euro, dar nu invers CITEȘTE ȘI Teodorovici - BNR: Prețurile în România să fie afișate exclusiv în lei și, eventual, cu echivalent în euro, dar nu invers

În funcție de planul de investiții aprobat de ANRE este stabilită și valoarea tarifului de distribuție aprobat de Autoritate.

ANRE a aprobat recent o majorare a tarifelor de distribuție ale tuturor companiilor care oferă acest serviciu, pentru ca acestea să-și poată recupera de la consumatorii finali costul cu plata noii contribuții de 2% pe cifra de afaceri impusă prin OUG 114.

În cazul Electrica SA, majorarea de tarif a fost cuprinsă între 2,30 și 2,37% (vezi tabel).

Electrica SA și-a majorat profitul cu 35% în 2018

Grupul Electrica oferă servicii la peste 3,7 milioane de clienți și are o arie de cuprindere națională, fiind format din trei companii de distribuție, SDEE Muntenia Nord, SDEE Transilvania Sud și SDEE Transilvania Nord, una de furnizare, Electrica Furnizare și una de servicii, Electrica Serv SA.

viewscnt
Afla mai multe despre
electrica
rezultate financiare
bvb