EXCLUSIV Planul de dezvoltare în Portul Constanța, pentru care Fondul Proprietatea a anunțat, prin Profit.ro, că vrea să își vândă acțiunile: Insulă artificială. Traficul cu Ucraina a crescut de peste 16 ori. Statul promite investiții de 500 milioane euro

EXCLUSIV Planul de dezvoltare în Portul Constanța, pentru care Fondul Proprietatea a anunțat, prin Profit.ro, că vrea să își vândă acțiunile: Insulă artificială. Traficul cu Ucraina a crescut de peste 16 ori. Statul promite investiții de 500 milioane euro

Portul Constanța se mândrea până de curând și cu o roată panoramică. Elenaphotos | Dreamstime.com

Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 2 sep 2022

Portul Constanța, pentru care Fondul Proprietatea a anunțat, prin intermediul Profit.ro, că este dispus să își vândă acțiunile spre listare la bursă în actualul context geopolitic-economic, are o capacitate anuală planificată de operare de aproximativ 100 de milioane de tone, în contextul pandemiei COVID-19 fiind depășit nivelul de 60 de milioane de tone operate, indică un document oficial analizat de Profit.ro. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Proiectele de dezvoltare promise de autorități se ridică la peste 500 milioane euro și presupun modernizarea și extinderea infrastructurii existenre, precum și dezvoltarea etapizată a proiectului unei insule artificiale.

 

De ce este important: Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, controlată de Ministerul Transporturilor cu 80% din acțiuni, este un candidat serios pentru o eventuală listare la bursă, acționarul minoritar Fondul Proprietatea (FP), care are restul de 20% din capital, fiind dispus să-și vândă deținerea, chiar dacă nu a fost întreprins deocamdată un demers în acest sens, conform anunțului lui Daniel Naftali, vicepreședintele senior al administratorului de fond Franklin Templeton București, într-un interviu pentru Profit.ro.

Compania a terminat anul trecut cu un profit net de 130,4 milioane lei, în ușoară creștere față de 2021, în condițiile unei majorări cu circa 10% a veniturilor, la 458,17 milioane lei. În primul semestru al acestui an, Portul Constanța a avut un profit net de 97,8 milioane lei, în ușoară scădere față de perioada similară a anului trecut (100,9 milioane lei), la venituri operaționale de 250,2 milioane lei, cu 16% mai mari decât în ianuarie-iunie 2021.

″Rezultatele semestrului I 2022 evidențiază o performanță relativ constantă, deoarece putem observa o creștere aproape simetrică a veniturilor și costurilor. Creșterea costurilor se determinată în principal de costurile mai mari la utilități, care sunt în mare parte transferate către operatori″, se afirmă în document.

Traficul total a crescut cu 17% față de anul trecut, la 37,5 milioane tone, susținut de volume mai mari de țiței, produse petroliere, cereale și minereu de fier.

″Aproape jumătate din creșterea incrementală a volumului, de 5,4 milioane de tone, a fost legată de Ucraina″, se precizează în document.

Vicepremierul și ministrul Transporturilor. Sorin Grindeanu, declara în aprilie că Portul Constanța a devenit cel mai important port de la Marea Neagră, în condițiile agresiunii militare a Rusiei împotriva țării vecine, care a blocat în bună măsură traficul de mărfuri al acesteia.

ULTIMA ORĂ Guvernul se pregătește să amâne cu cel puțin 1 an noul mod de calcul al impozitului pe case și clădiri nerezidențiale CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Guvernul se pregătește să amâne cu cel puțin 1 an noul mod de calcul al impozitului pe case și clădiri nerezidențiale

Situația actuală a portului

Portul Constanța are o capacitate anuală planificată de operare de aproximativ 100 de milioane de tone, în ultimii patru ani, în contextul pandemiei COVID-19, depășind nivelul de 60 de milioane de tone operate, acest trend fiind unul crescător indiferent de volumele suplimentare tranzitate pe relația cu Ucraina (aceste volume nu existau ante-conflict, fiind derulate prin porturile ucrainene), indică documentul citat.

În primele 6 luni din acest an, traficul operat în Portul Constanța a înregistrat o creștere de aproximativ 17%, de la 32,1 milioane tone înregistrate în prima jumătate din anul 2021 la 37,5 milioane tone pentru prima jumătate a anului 2022.

Portul Constanța dispune de o capacitate disponibilă planificată de aproximativ 30 de milioane tone suplimentare, luând în calcul volumele operate spre exemplu în anul 2021 - în care a fost stabilit recordul de marfă operată - 67,5 milioane tone.

De la începutul războiului din Ucraina a crescut numărul navelor operate în Portul Constanța, a crescut cantitatea de mărfuri care tranzitează porturile maritime românești și sunt tot mai multe nave în rada portului care așteaptă să intre la operare.

Volumul de transporturi de mărfuri provenite din Ucraina procesate în Portul Constanța a crescut de peste 16 ori în prima jumătate a anului, comparativ cu S1 2021, în condițiile blocării porturilor ucrainene ca urmare a agresiunii militare a Rusiei, relevă date analizate de Profit.ro.

ANUNȚ Taxă de solidaritate impusă pentru companiile din energie: Toată această gaură între furnizori și consumator intră în buzunarele unor firme care nu fac decât să plimbe niște hârtii CITEȘTE ȘI ANUNȚ Taxă de solidaritate impusă pentru companiile din energie: Toată această gaură între furnizori și consumator intră în buzunarele unor firme care nu fac decât să plimbe niște hârtii

″Ca urmare a izbucnirii războiului în Ucraina la sfârșitul lunii februarie, transporturile navale către țara vecină au fost practic blocate. Potrivit conducerii Portului Constanța, volumele din Ucraina au crescut de la 0,15 milioane tone în S1 2021 la 2,5 milioane tone în S1 2022″, se menționează într-un alt document.

Planurile de dezvoltare

Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime” S.A. Constanța are în derulare proiecte europene în valoare de peste 90 milioane euro și este implicată, în prezent, in atragerea de fonduri europene în valoare totală de 400 milioane euro.

Master Planul revizuit al Portului Constanța, acum în lucru, va avea în vedere și noi propuneri de proiecte venite din partea comunității portuare. Strategia de dezvoltare revizuită va conține lista proiectelor de investiții pe termen scurt, mediu și lung, la care vor fi adăugate rapoarte cu privire la strategia de digitalizare, strategia de protecție a mediului, privind dezvoltarea acestuia ca un port verde. Va fi abordată inclusiv strategia energetică a Portului Constanța, cu detalierea utilizării combustibililor alternativi.

Proiectele de dezvoltare implică investiții de peste 500 milioane euro, de exemplu dezvoltarea molurilor 3S și 4S, iar implementarea acestora se poate realiza în parteneriat public-privat cu implicarea Guvernului României și asistență tehnică din partea Băncii Mondiale, indică sursa citată.

În discuții se găsește și proiectul major privind dezvoltarea etapizată a insulei artificiale, un proiect anunțat însă de ani de zile fără un rezultat concret. Este vorba despre proiectul ”Dezvoltarea insulei - cheu de acostare pe latura de nord a insulei artificiale, inclusiv amenajarea zonei de legătură mal - insulă, în vederea deservirii viitoarei platforme industriale“, care uram să fie amplasată în prelungirea Danei 85. În principiu, un astfel de proiect ar putea să coste și 250 milioane euro, deci e greu de crezut că va putea fi realizată într-un termen scurt.

TOPUL celor mai profitabile bănci din România în S1. Rata neperformantelor a scăzut la 3% CITEȘTE ȘI TOPUL celor mai profitabile bănci din România în S1. Rata neperformantelor a scăzut la 3%

În anul 2021, au fost finalizate două contracte importante finanțate prin POIM 2014-2020:

- Modernizarea infrastructurii portuare prin asigurarea creșterii adâncimilor șenalelor își bazinelor și a siguranței navigației în Portul Constanța (dragaj de investiții) - valoarea proiectului 40,72 milioane euro;

- Implementarea unei dane specializate într-o zonă cu adâncimi mari (Dana 80) - valoare 5,55 milioane euro;

Au fost semnate deja contracte de finanțare, prin POIM 2014 - 2020, pentru următoarele proiecte, aflate în faza de implementare:

- Extinderea la 4 benzi a drumului dintre Poarta 10 bis - Poarta 10 - valoarea contractului de finanțare 12,41 milioane euro;

- Modernizarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice în Portul Constanța valoarea contractului de finanțare 23,05 milioane euro.

Prin CEF Transport a fost aprobat în această lună proiectul privind asigurarea condițiilor electrice de racordare la cheu a navelor în Portul Constanța (regim Cold Ironing) în vederea interconectării la TEN-T pentru implementarea proiectului EALING (lucrări) - 18,8 milioane euro. 

EXCLUSIV Tranzacția anului cu terenuri, amânată CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Tranzacția anului cu terenuri, amânată

Sunt în pregătire pentru a atrage finanțare prin POIM 2014-2020:

- Extinderea la patru benzi a drumului dintre Poarta 7 și joncțiunea obiectivului "Pod rutier la km 0+540 a Canalului Dunăre - Marea Neagră” cu drumul care realizează legăturia între Poarta 9 și Poarta 8 spre zona de nord a Portului Constanța - 30,7 milioane euro. Pentru acest proiect, Guvernul a aprobat indicatorii tehnico•economici, investiția fiind necesară pentru dezvoltarea infrastructurii de acces rutier dintre autostrada A4 și Portul Constanța.

Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime” S.A. Constanța, prin această investiție, își propune extinderea la 4 benzi și reabilitarea drumului principal de acces în zona de nord a Portului Constanța, realizarea unui pasaj denivelat peste calea ferată de acces în zona de nord a acestuia și peste drumul de acces la P9, precum și adaptarea sensului giratoriu existent din capătul estic al autostrăzii A4.

- Extinderea cheurilor danelor 10 și 12 din Zona Midia, inclusiv consolidări în spatele cheurilor - 16,76 milioane euro.

”Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime” S.A. se concentrează pe investițiile în infrastructura portuară, eficientizarea energetică în scopul asigurării independenței energetice a porturilor maritime românești, pentru a veni în sprijinul operatorilor portuari, oferind condiții optime în atragerea traficului de mărfuri”, indică documentul citat.

viewscnt
Afla mai multe despre
portul constanta listare bursa
portul constanta fondul proprietatea
portul constanta marfuri ucraina