Fondul de Pensii NN de la Pilonul II, cel mai mare investitor din piața românească de acțiuni, a intrat în acționariatul Digi. Entitatea nu participase la oferta publică în mai 2017

Fondul de Pensii NN de la Pilonul II, cel mai mare investitor din piața românească de acțiuni, a intrat în acționariatul Digi. Entitatea nu participase la oferta publică în mai 2017
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 27 apr 2020

Fondul de pensii administrat de NN cu contribuții obligatorii avea, la finele anului trecut, plasamente de 85,75 milioane lei (17,94 milioane euro) la compania care deține operatorul telecom RCS&RDS, relevă date oficiale avansate acum.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Criza Coronavirus - două ventilatoare mobile performante au ajuns la medicii din linia întâi în urma donațiilor prin platforma „Donează pentru linia întâi” CITEȘTE ȘI Criza Coronavirus - două ventilatoare mobile performante au ajuns la medicii din linia întâi în urma donațiilor prin platforma „Donează pentru linia întâi”

Plasamente însumând echivalentul a peste 1 miliard de euro. Atât avea fondul de pensii administrat NN de la Pionul II la raportarea de la finalul anului 2019, înainte de prăbușirea bursieră antrrenată de criza coronavirus. Plasamentele însumate de 4,95 miliarde lei în acțiuni, cele mai multe la BVB, fac din această entitate cel mai important investitor de pe bursa românească.

Entitatea și-a întregit portofoliul și pe segmentul telecom, achiziționând acțiuni Digi Communications (DIGI).

EXCLUSIV. Fostul președinte al Depozitarului, Marius Moldovan, noul șef executiv SIF Transilvania. Mihai Fercală - revocat după un sfert de veac. Este preluată o societate cu dețineri în turism paralizate de virus CITEȘTE ȘI EXCLUSIV. Fostul președinte al Depozitarului, Marius Moldovan, noul șef executiv SIF Transilvania. Mihai Fercală - revocat după un sfert de veac. Este preluată o societate cu dețineri în turism paralizate de virus

Astfel, conform raportării anuale, fondul de pensii administrat NN cu contribuții obligatorii avea o investiție a cărei valoare se ridica la 85,75 milioane lei (17,94 milioane euro) și reprezenta 0,39% din activul fondului. Având în vedere prețurile de piață de la sfârșitul anului trecut, este clar că NN a cumpărat la prețuri cu 10-20% sub prețul de 40,00 lei/acțiune al ofertei publice la care nu a participat, făcând notă discordantă față de alți jucători ai industriei.

Post-factum, pe graficul atașat se vede un interes sporit pentru aceste acțiuni, când o perioadă de acumulare a fost însoțită de volume în creștere, după care un elan de apreciere a cotației a existat în lunile octombrie-noiembrie, probabil momente care pot fi puse în conexiune cu intrarea în acționariat a celor de la NN.

Fondul de Pensii NN de la Pilonul II, cel mai mare investitor din piața românească de acțiuni, a intrat în acționariatul Digi. Entitatea nu participase la oferta publică în mai 2017

Între timp, volumele pe acest emitent s-au redus drastic, după dispariția cumpărătorului cel mai puternic, dar și la trecerea etapei de volume excepționale care au însoțit picajul bursier de la declanșarea crizei coronavirus.

După prăbușirea cotației din martie, acțiunile Digi au avut un raliu consistent și au depășit din nou reperul de 30 lei/acțiune, însă interesul este limitat. Emitentul prezintă unul dintre cele mai deteriorate raporturi între rulajul zilnic și capitalizarea bursieră. În luna aprilie, de doar 5 ori a fost depășit reperul unor transferuri de 100.000 de lei, iar activitatea maximă abia a fost de 250.000 de lei. Exemplu de subțirime a lichidității este sesiunea din 6 aprilie, când între cotațiile puse de market-makerul Raiffeisen Centrobank abia erau plasate ordine pentrzu doar câteva zeci sau sute de acțiuni.

Fondul de Pensii NN de la Pilonul II, cel mai mare investitor din piața românească de acțiuni, a intrat în acționariatul Digi. Entitatea nu participase la oferta publică în mai 2017

Surse din piața de capital au declarat pentru Profit.ro la momentul ofertei publice derulate în mai la Digi Communications că cei de la NN Pensii nu mai înțelegeau nimic din maniera de cotare și au ales să nu subscrie. Adrian Tănase, în prezent director general al Bursei de Valori București, era la frâiele fondurilor de pensii NN atunci când entitatea a luat decizia de neparticipare.

Este o mutare pe care ceilalți jucători din piața fondurilor de pensii au făcut-o și care și la aproape 3 ani de la acel moment îi lasă sub „nivelul mării”. Foarte vocal, în vara anului 2018, fostul consilier guvernamental Darius Vâlcov denunța existența a ceea ce el a numit „un cartel” format din 5 fonduri de pensii, lăudându-i, în același timp pe cei de la NN că au protejat banii de pensionare ai românilor, ferindu-i de un plasament pierzător în acțiunile Digi: „NN Pensii și Metropolitan nu s-au băgat în această cloacă.”

viewscnt
Afla mai multe despre
nn
digi
rcs&rds