Greg Konieczny (FP): Nu era nicio șansă pentru obținerea statutului de piață emergentă. „Multă speranță și exagerare”. Cronica unui penalty ratat

Greg Konieczny (FP): Nu era nicio șansă pentru obținerea statutului de piață emergentă. „Multă speranță și exagerare”. Cronica unui penalty ratat
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 9 nov 2017

Managerul Fondului Proprietatea, Greg Konieczny, afirmă că reprezentanți ai pieței au pus prea multe așteptări în rândul investitorilor legată de o viitoare promovare a bursei locale la statutul de piață emergentă. De fapt, nu era nicio șansă fără listarea Hidroelectrica, iar compania este probabil că nu va ajunge la cota BVB mai devreme de luna iunie a anului viitor.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

La sfârșitul lunii septembrie, agenția FTSE Russell a lăsat România pe lista de așteptare pentru promovarea bursei locale la statutul de piață emergentă de la actualul stadiu de piață de frontieră, însă rămânerea țării în periferia sistemului financiar global nu îl surprinde pe Greg Konieczny, polonezul de la conducerea executivă a Fondului Proprietatea (FP).

„Fără un IPO al unei companii mari, precum Hidroelectrica, nu era cu adevărat nicio șansă pentru această promovare să aibă loc”, a declarat pentru Profit.ro Konieczny. „A fost multă speranță și exagerare (hope and hype)”, adaugă acesta.

Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI

În ultimii 2 ani, într-adevăr, în mai multe conferințe pe teme bursiere, multe organizate chiar sub egida Bursei de Valori București, au fost prezentate condițiile în care România ar putea obține statutul de piață emergentă și care ar fi avantajele acestei promovări. Sub criteriile FTSE Russell BVB îndeplinește toate criteriile, în afara celui de lichiditate, în timp ce sub criteriile Morgan Stanley ar mai avea nevoie de o companie care să depășească în valoare de piață 1,26 miliarde dolari și un free-float de 630 milioane dolari.

Konieczny spune că este un efort pe care ar trebui să-l susțină și statul, calificativul nefiind numai unul care să contribuie la prestigiul țării, ci și unul care să dea posibilitatea mai multor investitori instituționali să investească pe bursa de la București să facă plasamente care altfel ar fi imposibile datorită unor restricții din statut.

Cronica unui penalty ratat

La sfârșitul lunii septembrie a anului trecut, agenția de evaluare financiară FTSE Russell a pus BVB pe lista de monitorizare a piețelor care pt obține statutul de piață emergentă. Bursa de Valori București a organizat atunci un eveniment legat de această decizie pe care președintele operatorului de piață Lucian Anghel o echivala cu primirea unui penalty în minutul 95 al unui meci de fotbal. „Putem marca sau putem rata”, avertiza încă de atunci Anghel.

A fost, până la urmă, o ratare. BVB îndeplinește toate criteriile FTSE Russell mai puțin cel al lichidității. Deși s-a majorat față de anul trecut, rulajul încă este modest, valoarea tranzacțiilor medii zilnice pe piața de acțiuni de la București fiind în intervalul ianuarie – octombrie 2016 de 43,11 milioane lei (9,45 milioane euro), conform ultimului bulentin lunar al BVB.

În răstimpul de un an pe lista de așteptare, au fost aduși emitenți noi la cota BVB, respectiv furnizorul de servicii medicale MedLife (M), compania telecom Digi Comunicații (DIGI) și producătorul de instalații industriale AAGES Târgu Mureș (AAG). Nu a fost suficient, totuși, România ratând o promovare care a fost accesibilă pentru bursa din Kuweit. A fost echivalentul unui penalty irosit.

Este nevoie de listarea Hidroelectrica

Konieczny de la Fondul Proprietatea afirmă că în mediul bursier a fost supramediatizată problematica promovării bursei locale la statutul de piață emergentă într-un moment cât această perspectivă încă era departe.

Sub criteriile Morgan Stanley compania are deja, după listarea listarea Digi Communications, și cea de-a 3-a companie care să îndeplinească cerințele de capitalizare și free-float, însă, este o cutumă a instituției financiare americane ca să acorde statutul doar când este și o a 4-a companie, astfel încât să nu existe riscul ca piața să coboare sub standarde în cazul unei delistări.
Hidroelectrica, aflată în portofoliul Fondului Proprietatea este această a 4-a companie, dar procesul în vederea aducerii ei la cota bursei trenează, ceea ce îl nemulțumește pe Konieczny. Nu avansează și un scenariu pesimist, dar afirmă că în cazul fericit, compania ar putea fi listată în luna iunie a anului viitor.

Cel care conduce Fondul din partea companiei americane Franklin Templeton, administrator unic al FP din 2010, are conștiința împăcată că managementul acestui emitent și-a făcut datoria pentru dezvoltarea pieței. Practic, vânzările accelerate derulate de Fond la OMV Petrom (SNP), dintre care ultima a fost pentru 2,56% din titlurile companiei, au adus și compania petrolieră românească sub criteriile Morgan Stanley. Astfel, dacă OMV Petrom a îndeplinit totdeauna cerința capitalizării bursiere, majorarea la peste 15% a free-float-ului a adus compania în parametrii necesari pentru obținerea statutului de piață emergentă.

viewscnt
Afla mai multe despre
greg konieczny
fondul proprietatea
omv petrom
hidroelectrica
lucian anghel
ftse russell