Indicele BET urcă pe un nou maxim istoric. Volume consistente și revenire a interesului pentru acțiunile Digi

Indicele BET urcă pe un nou maxim istoric. Volume consistente și revenire a interesului pentru acțiunile Digi

Sursa foto: Bram Janssens | Dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 11 aug 2021

Într-o mișcare catalizată de acțiunile Băncii Transilvania și OMV Petrom, bursa românească a atins noi valori record, într-o etapă favorabilă activelor de risc la nivel mondial.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Indicele Dow Jones Average Industrial de la New York a depășit pragul de 35.300 de puncte, fiind pe cel mai înalt nivel din istoria sa de peste 100 de ani de când este măsurat (inclusiv retroactiv). Este contextul în care și la Bursa de Valori București apetitul investitorilor la cumpărare s-a majorat substanțial. Rulajul de 74,25 milioane lei (15,10 milioane euro) al pieței de acțiuni este unul din cele mai mari din acest an și nu a avut aportul vreunui transfer de tip deal.

Titlurile Băncii Transilvania (TLV) au crescut cu 0,84%, până la prețul de 2,9900 lei/acțiune, pe cele mai mari tranzacții ale zilei, de 34,36 milioane lei. Acestea au fost secondate de titlurile OMV Petrom (SNP), cu schimburi însumând 8,51 milioane lei, acestea avansând cu 0,72%, până la prețul de 0,4180 lei/acțiune.

Platformele de crowdfunding primesc reguli mai clare CITEȘTE ȘI Platformele de crowdfunding primesc reguli mai clare

Catalizator pentru mișcarea ascendentă a pieței, titlurile Nuclearelectrica (SNN) au avut un salt de 4,26%, până la prețul de 29,35 lei/acțiune, pe transferuri de 3,58 milioane lei. Tot pe segmentul energie, titlurile Romgaz Mediaș (SNG) s-au apreciat cu 1,25%, până la prețul de 32,40 lei/acțiune, pe volume echivbalente cu 2,77 milioane lei.

Indicii au evoluat în tandem: +0,42% pentru indicele compozit BET Plus, +0,30% pentru indicele financiar BET-FI care a închis la nivelul de 51.346,97 puncte, +0,82% pentru indicele energetic BET-NG și +0,42% pentru indicele reprezentativ BET care la nivelul de 12.101,23 puncte este pe cel mai ridicat nivel de când este măsurat.

Indicele BET urcă pe un nou maxim istoric. Volume consistente și revenire a interesului pentru acțiunile Digi

Nu au fost mișcări unidirecționale. Spre exemplu, pe a 3-a activitate a sesiunii, de 5,21 milioane lei, titlurile Digi Communications (DIGI) au suferit un recul de 1,09%, până la prețul de 36,20 lei/acțiune, fiind la un nivel cu 9,50% sub prețul de 40,00 lei/acțiune al ofertei publice de listare derulată în primăvara anului 2017.

Titlurile TeraPlast Bistrița (TRP) au alunecat cu 0,19% sub referință, la prețul de 1,0340 lei/acțiune, pe un rulaj de 2,71 milioane lei, în tip ce mișcări negative am cosnemnat pe 2 simboluri care s-au oprit cu puțin sub pragul unor schimburi de 1 milion de lei: -1,21%, până la prețul de 16,35 lei/acțiune pentru titlurile MedLife (M) și -4,23%, până la prețul de 2,7200 lei/acțiune, pentru titlurile Alro Slatina (ALR). Intraday, acestea au atins chiar și nivelul de 2,6400 lei/acțiune, cel mai coborât din ultimele 5 luni, pe fondul comunicării de către companie a unor rezultate semestriale ce afișează o pierdere de 47,58 milioane lei.

Cardoil Avantaj pregătește obligațiuni de până la 20 milioane euro CITEȘTE ȘI Cardoil Avantaj pregătește obligațiuni de până la 20 milioane euro

Pe segmentul financiar, titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD) au urcat cu 0,53%, până la prețul de 18,88 lei/acțiune, pe tranzacții de 3,75 milioane lei, și titlurile Fondul Proprietatea (FP) au câștigat 0,11%, până la prețul de 1,7900 lei/acțiune, pe transferuri de 2,69 milioane lei.

În circumstanțele unor volume echivalente cu 1,15 milioane lei, titlurile companiei Transport Trade Services (TTS) s-au apreciat cu 0,50%, până la prețul de 20,20 lei/acțiune.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
digi
alro