INFOGRAFICE Cele mai bune plasamente financiare. Achiziționarea unui apartament nou finalizat în zona Aviației a adus un câștig total de până la 46%

INFOGRAFICE Cele mai bune plasamente financiare. Achiziționarea unui apartament nou finalizat în zona Aviației a adus un câștig total de până la 46%
Profit.ro
Profit.ro
scris 7 iul 2020

Cele mai bune plasamente financiare în perioada 2017 – 2020 au fost reprezentate de achiziționarea de acțiuni cotate la Bursa de Valori București (BVB), urmate de achiziționarea de locuințe în vederea obținerii unui randament anual din închiriere.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

 Cel mai bun plasament financiar în euro în ultimii trei ani a fost reprezentat de acțiunile care intră în componența indicelui bursier BET, care a înregistrat o creștere totală de 50,94% între 2017 și 15 iunie. Cea mai bună evoluție anuală s-a înregistrat în 2019, în timp ce în primul semestru din acest an s-a înregistrat o scădere, potrivit unui raport realizat de către compania de consultanță imobiliară SVN Romania,

Microsoft anunță data de lansare pentru viitoare sa consolă de gaming, iar producătorii de jocuri ar putea crește prețurile CITEȘTE ȘI Microsoft anunță data de lansare pentru viitoare sa consolă de gaming, iar producătorii de jocuri ar putea crește prețurile

Următorul plasament financiar în funcție de randamentul din ultimii trei ani și jumătate este reprezentat de segmentul rezidențial. Astfel, cei care a achiziționat locuințe în vederea închirierii ulterioare au putut obține un randament anual în euro de aproximativ 6%, în perioada 2017 - 2020 obținându-se un randament mediu total de aproximativ 25,4%.

INFOGRAFICE Cele mai bune plasamente financiare. Achiziționarea unui apartament nou finalizat în zona Aviației a adus un câștig total de până la 46%


Calculele arată, spre exemplu, că achiziționarea unui apartament nou finalizat în zona Aviației (București) a adus un randament anual în perioada amintită, incluzând și costul mobilării, care a variat între 6,20% și 6,60%, în funcție de proiect și momentul achiziției. Dacă se ia în calcul și creșterea prețurilor înregistrată în ultimii trei ani și jumătate, de aproximativ 21%, câștigul total al unui plasament financiar pe segmentul rezidențial urcă la 46,4%.

Aurul a reprezentat un alt plasament financiar foarte profitabil în perioada 2017 – 2020, cu un randament mediu total în euro de 40,32%, potrivit calculelor SVN Romania. Cel mai mare câștig, de aproape 27%, a fost obținut în ultimele 12 luni, primul semestru din 2020, marcat de pandemia COVID-19, aducând cel mai ridicat câștig din perioada analizată.

”Diversificarea reprezintă cea mai bună metodă de maximizare a câștigurilor financiare pentru un investitor, indiferent de context și perioada istorică. Bursa și aurul au adus cele mai însemnate câștiguri însă evoluțiile lor sunt puternic volatile, putând să fie înregistrate și scăderi semnificative – cum este cazul Bursei în acest an sau al cotației aurului în 2018. Segmentul rezidențial rămâne de asemenea un plasament financiar profitabil, indiferent de evoluția prețurilor, luând în considerare randamentele ce pot fi obținute din închiere – iar dacă achiziția este făcută din timpul fazelor de construcție, randamentul este și mai ridicat, datorită prețurilor mai reduse”, explică Andrei Sârbu, CEO SVN Romania.

INFOGRAFICE Cele mai bune plasamente financiare. Achiziționarea unui apartament nou finalizat în zona Aviației a adus un câștig total de până la 46%


Depozitele bancare, garantate in limita plafonului de 100.000 de euro, reprezintă cea mai sigură metodă de păstrare a disponibilităților financiare însă oferă și cele mai reduse câștiguri – de doar 1,55% în total, în euro, în ultimii trei ani și jumătate.

Au fost luate în calcul evoluțiile anuale în euro ale indicelui bursier BET, ale cotației aurului (XAU) iar pentru randamentele de pe segmentul rezidențial s-a luat în calcul prețul unui apartament nou cu două camere finalizat în zona Aviației, ale costurilor de mobilare și chiriile percepute pe piață. Nu au fost luate în calcul costurile asociate reprezentate de comisioanele brokerilor, costurile de deținere și administrare a unei cantități de aur, costurile de retragere a sumelor în euro și taxele și impozitele aferente fiecărui câștig financiar.

viewscnt
Afla mai multe despre
aur
bursa
imobiliare