Investitorii de portofoliu de la Oil Terminal, chemați să vină de acasă cu o sumă cu două treimi mai mare decât capitalizarea bursieră a companiei

Investitorii de portofoliu de la Oil Terminal, chemați să vină de acasă cu o sumă cu două treimi mai mare decât capitalizarea bursieră a companiei
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 6 sep 2016

La majorarea de capital în care statul aduce aport în natură terenuri în valoare de 155,61 milioane lei, investitorii de portofoliu sunt chemați să participe cu aport în numerar de 105,38 milioane lei pentru a-și menține nivelul participațiilor. Rata de subscriere este de 4,48 titluri la fiecare acțiune deținută.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Penalizare drastică pentru acționarii din rândul investitorilor de portofoliu de la Oil Terminal (OIL). Pentru a-și menține procentul de participare la capitalul social vor trebui să vină cu bani de acasă în sume considerabile. Cu nu mai puțin de 105,38 milioane de lei ar trebui să vină investitorii care dețin cu puțin peste 40%, doar pentru a ține pasul cu statul care, acționar majoritar prin Ministerul Energiei cu 59,62%, va aduce terenuri reprezentând aport în natură de 155,38 milioane lei.

În vederea conservării procentului participației la capitalul social, acționarii minoritari vor trebui să vină de acasă cu bani pentru a subcrie la valoarea nominală de 0,10 lei/acțiune câte 4,48 titluri, la fiecare acțiune deținută, conform convocatorului pentru Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor programată pentru 11 octombrie.

Este o decizie dificilă, având în vedere că prețul de piață al titlurilor Oil Terminal este de 0,1085 lei/acțiune, cu 8,5% peste valoarea nominală. Având exemplul de la Conpet Ploiești (COTE) din primăvară, mulți acționari ar putea alege să vândă, depreciind cotația.

Este o nouă surpriză neplăcută pentru acționarii companiei după ce Oil Terminal a fost, anul acesta, protagonista unei erori de raportare care i-a adus o sesizare la supraveghetorul pieței. În rezultatele anuale preliminare pentru 2015, afișate pe 15 februarie 2016, compania menționa un nivel al profitului net de 1,05 milioane lei, care a adus confuzie în piață, având în vedere că rezultatele la 9 luni indicau un câștig de 16,17 milioane lei. În martie, Oil Terminal a revenit pentru a anunța că va acorda dividende de 2,85 milioane lei, de peste 2 ori și jumătate mai mari decât întreg profitul net raportat inițial.

Profitul Oil Terminal a crescut cu 41%, impulsionat de operațiuni cu păcură. Gigantul Vitol devine al doilea client al constănțenilor CITEȘTE ȘI Profitul Oil Terminal a crescut cu 41%, impulsionat de operațiuni cu păcură. Gigantul Vitol devine al doilea client al constănțenilor

Dacă AGEA din 11 octombrie va vota pentru operațiunea de piață, capitalul social al companiei va fi majorat de la 58,24 milioane lei la maximum 319,23 milioane lei, printr-o majorare care, în funcție de nivelul de participare al investitorilor care își exercită opțiunea pentru aportul în numerar, poate urca la maximum 260,99 milioane lei.

La prețul de piață al închiderii de ieri, de 0,1085 lei/acțiune, capitalizarea bursieră a societății este de 63,19 milioane lei (14,21 milioane euro), ceea ce înseamnă că suma de 105,38 milioane lei solicitată acționarilor investitori de portofoliu este cu 66,76% mai mare decât întreaga valoare de piață actuală a companiei.

viewscnt
Afla mai multe despre
oil terminal
bvb
bursa
ministerul energiei
mcs