La țintă! Bursa, priponită la nivelul de la care a început căderea precipitată de „taxa pe lăcomie”

La țintă! Bursa, priponită la nivelul de la care a început căderea precipitată de „taxa pe lăcomie”

Sursa foto: Whyframeshot / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 7 mai 2019

După o sesiune „verde”, indicele reprezentativ BET al Bursei de Valori București s-a stabilizat cu doar 0,01 puncte sub nivelul de la care a început picajul din decembrie.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Sfârșit întârziat al vacanței de Paști și 1 Mai. Volumele au revenit la BVB, după o etapă prelungită de secetă de lichiditate. Rulajul pieței de acțiuni a fost 52,49 milioane lei (11,03 milioane euro), mai mult decât dublu față de sesiunile precedente, asigurat în proporție de peste o treime de acțiunile bancare.

Titlurile Băncii Transilvania (TLV) au staționat la prețul de 2,1550 lei/acțiune, pe tranzacții de 11,61 milioane lei, iar titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD) s-au apreciat cu 0,45%, până la prețul de 13,50 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 6,37 milioane lei. Banca Transilvania a anunțat că a acordat, în consorțiu cu Victoriabank din Republica Moldova unde deține pachetul majoritar, un credit de 21 milioane de euro pentru construcția unui centru comercial la Chișinău.

O indicație despre nivelul perceperii taxei pe activele financiare ale băncilor a venit astăzi de la ING Bank. Ralph Hammers, CEO al grupului olandez, a declarat că mizează pe plătirea unei sume de 11-12 milioane de euro în acest an în contul respectivei taxe. Anterior, băncile din fața ING Bank România în clasamentul local după activ, au estimat niveluri ale taxei aferente anului 2019 de: 136 milioane de lei (circa 28 milioane de euro) - în cazul Băncii Transilvania, 20 milioane de euro - pentru BCR și 79 milioane de lei (circa 16 milioane de euro) - la BRD, niveluri care exclud posibile stimulente aduse de creșterea creditării sau de scăderea marjei nete practicate.

OMV Petrom și-a majorat profitul: Vânzările de carburanți și electricitate au compensat scăderea veniturilor din comercializarea gazelor CITEȘTE ȘI OMV Petrom și-a majorat profitul: Vânzările de carburanți și electricitate au compensat scăderea veniturilor din comercializarea gazelor

Bursa românească a avut o tendință preponderent pozitivă, 8 din cele mai tranzacționate simboluri având închideri peste nivelurile de referință. Este ceva care se regăsește și la nivelul indicilor. Indicele compozit BET Plus a câștigat 0,44%, iar indicele reprezentativ BET a avansat cu 0,46%, până la nivelul de 8.419,18 puncte. Coincidență, ironie sau semnal, închiderea de astăzi este cu doar 0,01 puncte sub ultima valoare, de 8.419,19 puncte, consemnată în decembrie înainte ca Guvernul să promoveze ordonanța de urgență cu prevederi-șoc pentru mediul corporativ în domeniile bancar, energetic și telecom.

Sub aspect tehnic, indicele acțiunilor lichide românești păstrează secvența pe termen scurt de apreciere, cu maxime și minime din ce în ce mai ridicate, conform teoriei lui Dow, și care a avut un ritm destul de accelerat încă de la începutul primăverii, așa cum se vede pe graficul atașat.

La țintă! Bursa, priponită la nivelul de la care a început căderea precipitată de „taxa pe lăcomie”

Aprecierea de astăzi este o poveste a pieței românești. În piețele externe a dominat anxietatea, în condițiile amenințărilor președintelui american Donald Trump la adresa Chinei potrivit cărora ar putea înăspri politica tarifară. Indicele Dow Jones Average Industrial a coborât sub reperul de 26.000 de puncte, la minimele ultimelor 4-5 săptămâni, marcând aversiunea la risc a investitorilor.

Unda de șoc s-a transmis către Europa, unde indicii principali continentali și regionali au avut scăderi: -1,78% indicele Euro Stoxx 50, -1,63% pentru indicele FTSE de la Londra, -1,60% pentru indicele CAC40 de la Paris, -1,58% pentru indicele DAX30 de la Frankfurt, -2,10% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, -1,11% pentru indicele BUX de la Budapesta și -0,11% pentru indicele PX de la Praga.

Tranzacții sporite pe acțiunile Electrica. „Forcing” de final

La București, piața a fost într-o anumită măsură trasă în sus de saltul de 2,73%, până la prețul de 11,30 lei/acțiune, al titlurilor Electrica (EL) care au adunat schimburi de 6,98 milioane lei. Este oarecum un mesaj înșelător pentru că cea mai mare parte a acestei activități de tranzacționare a fost reprezentată de transferuri efectuate la prețul de 10,95 lei/acțiune.

La același capitol energetic al cărui indice BET-NG a supraperformat pieței cu un avans de 0,77%, titlurile Romgaz Mediaș (SNG) au crescut cu 0,74%, până la prețul de 33,85 lei/acțiune, pe tranzacții de 4,22 milioane lei, iar titlurile OMV Petrom (SNP) au urcat cu 0,52%, până la prețul de 0,3855 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,65 milioane lei.

Dragoș Manolescu, director general adjunct la OTP Asset Management, mizează că, până la finalul anului, bursa românească va încheia deasupra reperelor de la sfârșitul lui 2018.

Interes pentru KFC

Într-o notă de lichiditate sporită care a marcat ultimele sesiuni, acțiunile Sphera Franchise Group (SFG) au întrunit al 4-lea rulaj al zilei, de 5,54 milioane lei. Titlurile companiei care operează lanțurile KFC și Pizza Hut s-au apreciat cu 0,28%, până la cotația de 18,00 lei/acțiune, dar sunt sunt cu peste o treime sub prețul de 29,00 lei/acțiune al ofertei publice de listare derulată în noiembrie 2017.

Reperul transferurilor de 1 milion de lei a mai fost depășit doar de titlurile Fondul Proprietatea (FP), care au avut o revenire de 0,63%, până la prețul de 0,9600 lei/acțiune. Este o dinamică ce a favorizat și aprecierea cu 0,40%, în linie cu media pieței, a indicelui financiar BET-FI care a închis la nivelul de 36.034,37 de puncte.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
electrica